Un incendiu puternic s-a apropiat vineri de Sydney, amenințând locuitorii orașului și casele acestora. Până acum șase persoane și-au pierdut viața și peste 680 de case au fost distruse în incendiile de vegetație care au mistuit statul New South Wales, iar vineri nu mai puțin de 100 de incendii erau active, peste jumătate dintre acestea fiind incontrolabile, relatează Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Capitala statului, Sydney s-a confruntat cu smogul, iar premierul statului a spus că întreaga coastă este cuprinsă de flăcări.

Autoritățile au emis avertizări pentru 8 incendii considerate a fi extrem de periculoase, prezentând risc imediat la adresa vieții oamenilor și a bunurilor acestora.

Cel mai mare incendiu, care s-a format prin contopirea altor cinci la nord de Sydney, a mistuit nu mai puțin de 335.000 de hectare.

Nici prognoza meteo nu aduce vești prea bune. Astfel, specialiștii anunță zile fierbinți, condiții de secetă și vânturi puternice care vor intensifica incendiile și vor duce la extinderea acestora spre zonele urbane.

Premierul statului NSW, Gladys Berejikilian, a declarat că, în timp ce focul a ars săptămâni întregi de-a lungul regiunii, actuala situație reprezintă o provocare pentru echipele de intervenție.

Serviciile de urgență s-au confruntat cu o creștere de 25% a cazurilor de oameni care prezintă simptome de astm și probleme de respirație, iar echipele de pe salvare sunt nevoite să facă față la 70-100 de apeluri de urgență pe zi, printre cei afectați fiind și elevi și copii de grădiniță.

Unele școli de-a lungul statului au fost închise, în timp ce altele i-au ținut pe copii închiși în clase din cauza calității aerului.

21 de pompieri din Canada au venit să ajute autoritățile australiene, iar un contigent din SUA ar urma să se alăture duminică eforturilor de stingere a incendiilor.