Marcel Vela: Vom propune o măsură legislativă pentru înființarea unei structuri specializate în dispariții de persoane

de S.J.     HotNews.ro
Joi, 5 decembrie 2019, 22:18 Actualitate | Esenţial


Protest la MAI pentru copiii disparuti
Foto: Agerpres
Ministerul Afacerilor Interne va propune o măsură legislativă pentru înfiinţarea unei structuri specializate în dispariţii de persoane, a declarat, joi, ministrul Marcel Vela, anunță Agerpres.

„Acum suntem în faza în care analizăm reorganizarea, eficientizarea, restructurarea ministerului şi în aceste măsuri de reorganizare şi restructurare vom ajunge şi în ipostaza în care vom propune ca măsură legislativă, pentru că ceea ce vom face noi ca propunere trebuie avizată de CSAT, ca modificare a organigramei ministerului, să avem şi o componentă specializată pe dispariţii de persoane. Ar însemna că la nivelul fiecărui Inspectorat judeţean de poliţie vor fi poliţişti specializaţi care se vor ocupa cu tot ceea ce ţine de acest domeniu de infracţionalitate, care, evident, este mai larg, pentru că el este legat, pe lângă reţele de trafic de persoane, automat şi de trafic de droguri, de prostituţie, de tot ceea ce ţine de fenomenul criminogen la baza lui”, a declarat Vela, la România TV.

Citește și:

Update: Proiect MAI: Structură pentru căutarea persoanelor dispărute în cadrul Poliției Române


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1136 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    monitorizati clanurile interlope .... (Vineri, 6 decembrie 2019, 8:14)

    viziru [utilizator]

    monitorizati clanurile interlope ....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by