​Organizatorii unei competiții sportive studențești internaționale au solicitat ca doi jucători nigerieni de tenis de masă să fie trimiși în țara de unde provin după ce poliția croată i-a deportat din greșeală într-o tabără de refugiați din Bosnia, scrie Guardian.

Uchenna si ChineduFoto: Captura YouTube

Abia Uchenna Alexandro și Eboh Kenneth Chinedu, studenți la Universitatea Tehnologică Owerri din Norvegia, au sosit în Zagreb pe 12 noiembrie, iar apoi au mers în orașul croat Pula, pentru a participa la a cincea ediție a Campionatului Mondial InterUniversitar. Jucătorii de tenis de masă de 18 ani s-au întors după turneu în Zagreb, și urmau să zboare înapoi spre Lagos (Nigeria) pe 18 noiembrie.

Însă, în noaptea de dinaintea plecării, în timp ce făceau o plimbare prin capitala Croației, au fost opriți de doi polițiști care le-au cerut actele. ”Am încercat să le explicăm cine suntem și că actele noastre sunt în hostel, dar ne-au dus la secția de poliție. Nu au vrut să asculte nimic din ce le-am spus”, a declarat Chinedu pentru Zurnal.

Agenții au crezut că sunt imigranți fără documente, i-au urcat într-o dubă, și i-au dus la frontiera cu Bosnia-Herțegovina unde, în acea zi, autoritățile croate adunaseră un grup de migranți prinși în timp ce încercau să treacă granița.

Apoi, poliția le-a ordonat să treacă prin pădure în Bosnia-Herțegovina. ”Am refuzat să intru în pădure. Ofițerul mi-a spus că mă împușcă dacă nu mă mișc”, a spus Chinedu.

Până la urmă, Uchenna și Chinedu au fost deportați în Bosnia-Herțegovina unde au ajuns într-o tabără din Velika Kladusa, unde mii de migranți stau în corturi fără apă sau încălzire, deși temperaturile coboară sub zero grade.

Cei doi studenți nu au reușit să-și explice situația, și au stat acolo până la sfârșitul lunii noiembrie, când voluntari care lucrau în tabără au contactat reprezentanți ai competiției pentru a le spune că Uchenna și Chinedu erau blocați acolo.

”Aceste persoane sunt victime ale acțiunilor ilegale ale părții croate”, a declarat Dragan Mektic, ministru al securității în Bosnia-Herțegovina. ”Pentru a respecta procedurile legale, noi trebuie acum să îi ducem înapoi în Croația. Este clar că au vize croate, ei sunt ilegal în Bosnia-Herțegovina. Din declarații este evident că poliția croată i-a relocat cu forța și trebuie să îi ducem înapoi acolo”, a explicat Mekitic.