Patru poliţişti din Constanţa, condamnaţi definitiv pentru că au torturat un investigator sub acoperire

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 4 decembrie 2019, 18:55 Actualitate | Esenţial


Politia romana
Foto: Facebook
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus miercuri condamnarea a trei poliţişti de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa la câte doi ani şi jumătate închisoare cu executare, aceştia fiind acuzaţi că în anul 2013 au sechestrat şi torturat un investigator sub acoperire, pe care l-au dezbrăcat şi bătut într-o parcare din staţiunea Mamaia, după ce acesta a încercat să le vândă droguri, scrie Agerpres.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Constanţa îi condamnase pe poliţiştii Bogdan Mircea Teodorescu, Ştefan Vlad Zaharia şi Dragoş Emil Petcu la câte patru ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de tortură, abuz în serviciu şi fals intelectual, însă Instanţa supremă le-a scăzut miercuri pedepsele la doi ani şi jumătate închisoare cu executare.

Cel de-al patrulea poliţist implicat în acest caz, Cristian Dolană, a rămas cu pedepsa de trei ani închisoare cu suspendare dată de Curtea de Apel Constanţa.

În septembrie 2013, Parchetul General i-a trimis în judecată pe Bogdan Mircea Teodorescu, Ştefan Vlad Zaharia şi Dragoş Emil Petcu pentru tortură, lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, iar pe Cristian Dolană pentru tortură şi complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Procurorii au afirmat că, în noaptea de 02/03 mai 2013, cei patru poliţişti, toţi lucrători în cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa, desfăşurau o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona unui club din staţiunea Mamaia, timp în care în aceeaşi zonă îşi desfăşura activitatea şi investigatorul sub acoperire T.F.C.

În momentul în care investigatorul sub acoperire l-a abordat pe Dragoş Petcu, oferindu-i spre vânzare un plic cu substanţă vegetală, de culoare preponderent verde (sub pretextul că ar fi o substanţă stupefiantă), a intervenit şi Bogdan Teodorescu, care i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul, iar ceilalţi doi poliţişti i-au luat telefoanele mobile.

Apoi, fără a avea autorizaţie de percheziţie domiciliară, poliţiştii l-au condus pe investigatorul sub acoperire în camera sa de hotel, unde au efectuat o percheziţie, context în care au ridicat suma de 2.700 lei prezentată de acesta din urmă.

"Ulterior, pe fondul apariţiei suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, cei patru poliţişti au declanşat o acţiune susţinută de supunere a acestuia la suferinţe puternice, fizice şi psihice, pentru a obţine de la acesta mărturisirea că este poliţist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida atât pe acesta, cât şi persoanele care l-au autorizat, precum şi pentru a-l pedepsi pentru 'lipsa de loialitate' constând în îndreptarea unor asemenea acţiuni împotriva unor colegi poliţişti şi pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională. Faptele au fost comise în parcarea unui club din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu şi în parte în vecinătatea acestuia. Investigatorul sub acoperire a fost încătuşat, fără a fi întrunite cerinţele legale pentru luarea acestei măsuri, fiind lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului pentru a-şi declina calitatea de poliţist; a fost complet dezbrăcat în parcarea menţionată (sub pretextul unei percheziţii corporale) şi lovit peste picioare cu o bâtă", arată Parchetul.

La un moment dat, poliţiştii l-au ameninţat cu un pistol pe investigator, punându-i arma la tâmplă şi în zona abdomenului, simulând apăsarea trăgaciului.

Poliţiştii au încetat seria violenţelor fizice şi psihice după circa o oră şi jumătate şi numai după ce T.F.C. a recunoscut că este lucrător de poliţie, după care s-au deplasat la sediul instituţiei la care îşi desfăşurau activitatea, întocmind un proces-verbal de constatare, datat 3 mai 2013, înscris ce cuprindea o serie de menţiuni false referitoare la acţiunea lor privind investigatorul sub acoperire.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















9321 vizualizari

  • +16 (16 voturi)    
    Mda (Miercuri, 4 decembrie 2019, 19:58)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Siguranta si incredere. Plus ca au trecut 6 ani, o viata de om, terminai 2 facultati in timpul asta...ce fel de justitie e asta?
  • +9 (9 voturi)    
    daca nici politia nu mai e la adapost (Miercuri, 4 decembrie 2019, 20:58)

    qwerasdf [utilizator]

    de incompetententii din politie... ce sa mai zicem de niste civili amarati

    bai?! doar 2 ani de puscarie? da-o-n p...da ma-sii de treaba... putoiii aia trebuia sa faca 15 ani de puscarie

    va dati seama ca nu e prima oara cand torturau pe cineva
  • +4 (4 voturi)    
    Mizerie de justitie (Miercuri, 4 decembrie 2019, 22:00)

    floriniulian [utilizator]

    Aceasta mizerie de justitie pusa in practica numai de corupti si analfabeti platiti cu salarii si pensii speciale sunt cauza distrugerii acestei tari.

    Acesti analfabeti corupti care dau asemenea sentinte criminale in dispretul bunului simt elementar trebuie dati afara din justitie altfel aceasta tara va ajunge de rasul interlopilor si a criminalilor.
  • +7 (7 voturi)    
    Politia romana. (Miercuri, 4 decembrie 2019, 22:04)

    TheFreeOne [utilizator]

    Aveti incredere !!!
  • +4 (4 voturi)    
    Corect ar fi.. (Joi, 5 decembrie 2019, 8:32)

    sorance2000 [utilizator]

    ...asa sa sune titlul "Patru mardeiasi (infractori) lucratori in politia Constanta au..."
  • +5 (5 voturi)    
    2.5 ani?? (Joi, 5 decembrie 2019, 10:08)

    getmyextip [utilizator]

    Doar 2.5 ani??? Deci vor iesi dupa vreo 3-6 luni de buna purtare sau dupa ce mai scriu niste carti...
    Pai pentru asta ar trebui mai degraba 25 si sa-i faca pe toti.
    Daca militeniii isi permit sa dezbrace si sa tortureze cetatenii in public (indiferent dece au facut) e clar in ce tara traiesti...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by