Două aeronave C-130 Hercules ale Forțelor Aeriene Române au plecat, duminică, spre Albania, cu ajutoare umanitare pentru populația afectată de cutremurul produs în această țară. La întoarcere, aeronavele vor aduce în România militarii care au fost în misiune în Albania, informează Mediafax.

Avion C-130 Hercules al Fortelor Aeriene RomaneFoto: Fortele Aeriene Romane

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a aprobat duminică un zbor în Albania, cu două aeronave C-130 Hercules ale Forțelor Aeriene Române, pentru transportarea de ajutoare umanitare oferite populației afectate de cutremurul produs recent în această țară.

La întoarcere, aeronavele vor aduce în țară echipa RO-USAR și echipamentele de intervenție din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care a executat misiuni de căutare-salvare în zona afectată de seismul din Albania.

Prima aeronavă a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 09.15, și a doua în jurul orei 13.30.

„Echipajul primei aeronave este alcătuit din căpitan-comandorul Emil Bajinaru, comandantul aeronavei, căpitan-comandorul Florin Neagu, locotenentul Cosmin Popescu, maistrul militar Romică Nicu, maistrul militar Daniel Paraschiv și maistrul militar Sebastian Cazacu. Echipajul celei de-a doua aeronave este alcătuit din căpitan-comandorul Sorin Niță, comandantul aeronavei, locotenent-comandorul Ioan Cramăr, căpitan-comandorul Alexandru Herman, maistrul militar Antonio Militaru, maistrul militar Daniel Tuduriu și maistrul militar Marius Obedeanu. Misiunea se execută la solicitarea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în urma primirii solicitării de asistență internațională formulată de guvernul albanez prin Mecanismul European de Protecție Civilă”, se arată într-un comunicat transmis de MApN.

La amiază, aeronavele s-au întors pe Aeroportul „Henri Coandă”, iar militarii au fost întâmpinați de ministrul de Interne, Marcel Vela.

„A fost periculos dar ne-am făcut datoria așa cum suntem pregătiți. Primul gând este la subordonații cu care lucram și care trebuiau evacuați în siguranță într-o zonă stabilită dinainte. În plus, ne gândeam că ar putea apărea alte daune suplimentare față de cele inițiale și situația să devină și mai dezastruoasă decât era. Echipa mea le-a scos (cadavrele de sub dărâmături - n.r.). Căutarea a fost comună, noi lucrăm în schimburi ca să putem funcționa 24 de ore din 24”, a spus unul dintre reprezentanții echipei RO-USAR, la întoarcerea în România.

Guvernul albanez a mulțumit militarilor români pentru ajutorul primit: „Recunoștință infinită”

Premierul Albaniei, Edi Rama, și ministrul Apărării, Olta Xhacka, le-au mulțumit militarilor români pentru modul în care au intervenit în operațiunile de căutare și salvare din zonele afectate de cutremur, scrie Mediafax.

Premierul Albaniei, Edi Rama, a anunțat că operațiunile de salvare după cutremurul în care și-au pierdut viața 51 de persoane s-au încheiat și le-a mulțumit militarilor din țările vecine pentru că au venit în ajutor.

„Recunoștință infinită pentru toate forțele de căutare-salvare și posibilitatea de a mulțumi în mod direct, public, forțelor din Franța, Italia, Turcia și România. Sunteți o stea adăugată în inima albanezilor, care nu vă vor uita niciodată. Dumnezeu să fie cu voi, familii, popoare și țări”, a scris pe Facebook premierul Albaniei, Edi Rama.

Acesta a postat și un video în timp ce vorbește în fața salvatorilor veniți din mai multe țări, între care România. Premierul își exprimă recunoștința pentru modul în care au venit în ajutorul albanezilor și îi asigură de faptul că au devenit „prieteni adevărați”, care oricând vor fi bineveniți în țara sa ca „oaspeți de onoare”.

La rândul său, ministrul Apărării, Olta Xhacka, a scris pe Facebook că națiunea sa este recunoascătoare pentru ajutorul primit.

„Prietenii adevărați se cunosc în zilele dificile și niciodată mai mult decât în aceste zile această expresie nu a fost de atât de mare valoare. Peste 250 de specialiști din țările vecine, prietenii și partenerii noștri ne-au fost aproape încă din primele ore din 26 noiembrie. Mulțumim fiecăruia dintre ei pentru contribuția și sacrificiul în timpul operațiunilor de salvare și de căutare. O întreagă națiune le este recunoscătoare”, a spus ministrul Apărării, care a postat, printre altele, și imagini cu salvatorii români.

Autoritățile albaneze au informat sâmbătă că au încheiat operațiunile de căutare, adăugând că bilanțul cutremurului de 6,4 grade produs marţi în Albania a ajuns la 51 de morți.

O echipă formată din 52 de pompieri români, instruiți pentru căutare și salvare, au decolat, marți, de la Baza aeriană 90 Otopeni cu destinația Tirana, pentru a veni în ajutorul autorităților după cutremurul devastator.