VIDEO Klaus Iohannis, la recepţia de Ziua Naţională: „Mi-aş dori ca românii care trăiesc în străinătate să se reîntoarcă acasă”

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 1 decembrie 2019, 19:25 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis, la receptia de Ziua Nationala
Foto: Presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică seara, că românii au apărat democraţia „în stradă, dar şi în cabina de vot”, precizând că îşi doreşte ca cei plecaţi în străinătate să se reîntoarcă acasă, unde să găsească o Românie funcţională, notează Agerpres.

„Momentul Unirii continuă să ne transmită peste timp un mesaj fundamental: suntem responsabili fiecare dintre noi pentru soarta ţării! O ţară care s-a definit la Alba Iulia ca un actor loial al lumii democratice şi s-a proclamat drept o naţiune de cetăţeni liberi, cu drepturi şi aspiraţii europene. De aceea, Ziua Naţională a României este totodată şi sărbătoarea democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale. Românii au înţeles foarte bine acest mesaj al trecutului atunci când s-au ridicat împotriva dictaturii la Timişoara, la Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării. Unitatea naţională a fost de la începuturi indisolubil legată de aspiraţia pentru un stat de drept veritabil şi pentru o societate incluzivă. Prin felul în care românii au apărat democraţia, în stradă, dar şi în cabina de vot, societatea noastră de astăzi continuă şi întăreşte acest angajament, şi îl cere a fi asumat, fără compromisuri, de clasa politică (...) Testele dificile la care a supus istoria naţiunea noastră greu încercată nu au ştirbit deloc din idealurile şi aspiraţiile românilor. Dimpotrivă, cu fiecare prilej, societatea noastră s-a făcut puternic auzită, şi-a afirmat cu tărie voinţa şi dorinţa arzătoare pentru libertate şi democraţie”, a spus Iohannis, la recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale.

El a afirmat că evoluţiile politice interne şi internaţionale au arătat cât este de important ca România să fie parte a spaţiului euro-atlantic. Şeful statului şi-a exprimat speranţa că românii care trăiesc în străinătate se vor reîntoarce în ţară.

„Unirea este sărbătoarea noastră, a tuturor, indiferent de locul în care ne aflăm. Mi-aş dori ca românii care trăiesc astăzi în diferite zone ale globului să se reîntoarcă acasă. Să găsească aici o Românie funcţională, o ţară normală, care să le ofere şansa unui viitor mai bun şi care să le asigure un nivel de trai decent. Eu cred că această viziune poate deveni într-o zi realitate şi ţine în primul rând de noi să o facem posibilă”, a adăugat Iohannis.

Acesta consideră că „trecutul nu poate fi schimbat, ci asumat, cu bunele şi cu relele sale”.

„Dar viitorul poate fi desenat aşa cum ne dorim, iar 2019 ne-a dovedit din plin acest lucru! Sunt convins că anii următori vor consacra opţiunile atât de clar exprimate de români în scrutinele din acest an! Nimic nu se face de la sine. Pentru Marea Unire au luptat şi şi-au dat viaţa sute de mii de români. Politicieni din toate regiunile ţării au reuşit să strângă în jurul proiectului lor de unitate români din toate categoriile sociale, de toate confesiunile şi originile etnice. Iar liderii politici de atunci au utilizat toate abilităţile diplomatice pentru a convinge Marile Puteri de faptul că românii au tot dreptul de a sta împreună într-un singur stat. Îmi doresc să onorăm moştenirea înaintaşilor noştri prin acţiune politică. Nu trebuie să avem odihnă până ce nu împlinim aspiraţiile părinţilor şi bunicilor noştri de a face din România o ţară prosperă, în care să ne placă să trăim, în care să ne simţim în siguranţă, liberi şi mândri de a fi cetăţeni români! De energia şi dăruirea pe care le investim în apărarea libertăţii şi democraţiei depinde ca România să funcţioneze ca un stat de drept, ca o societate a respectului drepturilor fundamentale ale omului, a toleranţei şi incluziunii sociale”, a spus şeful statului.

Kllaus Iohannis a făcut apel la unitate.

„Doar împreună suntem puternici! Doar împreună descătuşăm întregul potenţial al naţiunii noastre! Doar uniţi ne punem în valoare resursele imense de inteligenţă şi creativitate, pentru a face performanţa de care ştim cu toţii că românii sunt capabili. În Decembrie 1989, am crezut cu toţii în cel mai frumos şi vibrant vis, acela de a trăi într-o ţară liberă, modernă, europeană, în care fiecare cetăţean să se simtă acasă, să fie protejat şi să-şi crească copiii fără grija zilei de mâine. Ca preşedinte, voi fi total implicat şi voi contribui, avându-i alături pe toţi românii, din ţară sau din străinătate, pentru ca acest vis să devină, în sfârşit, realitate!”, a conchis Iohannis.


Klaus Iohannis: „Ziua Naţională - cea mai emoţionantă sărbătoare a naţiunii noastre; un simbol al libertăţii”

Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat că Ziua Naţională a României este cea mai emoţionantă sărbătoare a naţiunii române şi un simbol al libertăţii, scrie Agerpres.

„Astăzi este cea mai emoţionantă sărbătoare a naţiunii noastre. Este ziua în care celebrăm sentimentele profunde care, generaţie după generaţie, ne unesc în jurul unor idealuri şi proiecte majore. Indiferent că trăim în interiorul graniţelor ţării sau în afara lor, ne leagă aceeaşi dragoste pentru România, şi aceasta este forţa de neclintit care ne face să luptăm pentru a păstra libertatea, democraţia şi pentru a avea un viitor prosper”, a spus Iohannis, la recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale a României.

El a amintit că anul acesta se aniversează trei decenii de la Revoluţia din Decembrie 1989.

„Este un moment simbolic pentru a marca încheierea, după 30 de ani, a unei etape dificile din istoria noastră postdecembristă şi de a începe un nou parcurs, mai bun, în care să ducem România acolo unde merită în rândul ţărilor lumii. Doar împreună, cu speranţă şi încredere, implicaţi, uniţi şi solidari avem puterea să construim România europeană, modernă şi puternică!”, a afirmat şeful statului.

Iohannis a arătat că secolul parcurs de la Marea Unire a adus „bucuria îndeplinirii unor idealuri de veacuri, dar şi tragedii şi suferinţe cumplite”.

„Timp de decenii, naţiunea noastră, victimă a totalitarismelor de stânga şi de dreapta, a fost deturnată de la destinul ei european. În toată această neagră perioadă, ziua în care, pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, românii şi-au croit o altă soartă a rămas reperul puternic şi luminos al aspiraţiei noastre pentru o Românie a libertăţii şi democraţiei. Nu întâmplător, data de 1 Decembrie a devenit sărbătoarea naţională a României după Revoluţie. De atunci şi până astăzi ea este, în conştiinţa noastră, un simbol al libertăţii obţinute prin jertfă, în 1918, ca şi în 1989. (...) De Ziua Naţională celebrăm nu doar un eveniment istoric, ci şi valorile şi energiile pe care acest excepţional act politic le-a potenţat. Ele au fost rodul proceselor de liberalizare şi democratizare din perioada interbelică şi continuă să fie un viu exemplu pentru capacitatea societăţii româneşti de a-şi fructifica identitatea şi de a pune în valoare diversitatea în beneficiul culturii universale, temelia contribuţiei noastre la proiectul european şi la o lume a păcii”, a spus el.

Preşedintele a adăugat că România este acum „o ţară care îşi afirmă locul în Europa şi în lume, şi mai ales ştie ce vrea pentru sine, cine-i sunt prietenii şi care trebuie să-i fie destinul”.

„Astăzi, la un secol de la momentul definitoriu pentru devenirea naţiunii române şi la trei decenii de la Revoluţia din Decembrie 1989, trebuie să recunoaştem cu sinceritate că încă nu am ajuns încă acolo unde ne dorim să fim. Dar nici nu ne-am abătut de la drumul pentru care s-au sacrificat înaintaşii noştri, în pofida încercărilor unora de a devia România de la parcursul său euro-atlantic”, a afirmat Klaus Iohannis.

Printre cei care participă la recepţie se numără premierul Ludovic Orban, miniştri ai cabinetului său, foştii preşedinţi Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, politicieni, fostul premier Adrian Năstase, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















7745 vizualizari

  • -9 (43 voturi)    
    iar eu mi-as dori (Duminică, 1 decembrie 2019, 19:34)

    cucuveauamov [utilizator]

    sa te vedem cat mai rar, daca se poate, deloc
    • +7 (11 voturi)    
      Dupa ce scapam si de PNL, se vor intoarce! (Duminică, 1 decembrie 2019, 21:09)

      Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      De-abia atunci Romania va avea o sansa! Cand cele doua partide, PSD si PNL, care au condus tara separat sau impreuna in alianta nefasta USL, care au adus Romania in situatia actuala de saracie si devalizare, vor fi istorie.
    • +7 (11 voturi)    
      Iar noi ne-am dori (Duminică, 1 decembrie 2019, 21:24)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      sa nu te mai vedem pe HN, postac sovietic.
    • +3 (7 voturi)    
      schmba programul (Duminică, 1 decembrie 2019, 23:19)

      .416Barrett [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      .
    • +5 (9 voturi)    
      Du-te tu bai in Siberia (Luni, 2 decembrie 2019, 0:34)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Vezi de drum!!!
  • +5 (35 voturi)    
    nu m-as intoarce cu un Presendinte ce doarme (Duminică, 1 decembrie 2019, 19:44)

    mnicku [utilizator]

    presedinte pt care a fi normal inseamna sa dormi 5 ani si sa semnezi ca primarul
    • +1 (3 voturi)    
      de parca totul se rezuma la niste clisee pezediste (Duminică, 1 decembrie 2019, 23:57)

      .416Barrett [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

      .
  • -4 (28 voturi)    
    Lasa (Duminică, 1 decembrie 2019, 19:54)

    briciu [utilizator]

    Ca aduci emigranti in locul romanilor plecati ai si unde i caza in cele 6 case !!
  • +7 (19 voturi)    
    si eu (Duminică, 1 decembrie 2019, 20:05)

    keiser_soze [utilizator]

    mi-as dori sa vad schimbari in bine in tara!
    Atata vreme cat statisticile arata 4,6 milioane de romani sub pragul saraciei inseamna ca in 30 de ani de la Revolutie nu prea s-a schimbat nimic.
    Cat Bucurestiul - capitala europeana, parca - este fara apa calda si caldura parca nu prea ai la ce sa te intorci.
    Cat partidele politice, indiferent de culoarea lor, nu fac schimbari radicale, chiar cu pretul pierderii popularitatii pe termen scurt - nu prea ai la ce sa te intorci.
    Asta cu '' imi doresc ca romanii sa se inroarca acasa'' suna mai degraba a disperare ca nu mai exista forta de munca.
    Pai toti politicienii ati dormit pe voi, cu salarii bune, case, masini etc. fara sa faceti nimic pentru romani!
    Acum munciti voi cat n-ati muncit in 30 de ani!
    Payback is a bitch !
    • 0 (4 voturi)    
      Nu e chiar așa (Luni, 2 decembrie 2019, 9:41)

      Traian2015 [utilizator] i-a raspuns lui keiser_soze

      În statisticile alea Romania avea 30%, Spania 25% și Italia 22%. La ce concluzie ajungi?
  • -11 (23 voturi)    
    Eu cred.. (Duminică, 1 decembrie 2019, 20:29)

    Gigi Kent [utilizator]

    Eu cred ca romanii plecati in strainatate s-ar intoarce acasa da nu au unde sta. Ca unii au 6 case ...
    • +2 (6 voturi)    
      Toashu' fumator, (Duminică, 1 decembrie 2019, 23:27)

      .416Barrett [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      nu era vorba de Transnistria.
  • +7 (9 voturi)    
    la receptie! (Duminică, 1 decembrie 2019, 20:31)

    mike_the_hunter [utilizator]

    La receptie, la palat...ambasadori, lideri politici, membri CCR, fel de fel de persoane dubioase ca Adrian Nastase. Adevaratii romani, cei ce fac ca Romania sa mearga mai departe ,nu sunt la receptie!
    Eu am stat 20 de ani in strainatate, si am castigat suficienti bani ca sa traiesc in Romania pe banii mei si nu pe banii romanilor saraci si amarati, cum fac multi politicieni si nu numai ei, ci si cei care le dua salarii de mizerie. Eu nu sunt la receptie, si chiar daca eram invitat nu ma duceam!N-am ce sa caut printre mafii.
    La multi ani!
  • +1 (11 voturi)    
    Stati acolo! (Duminică, 1 decembrie 2019, 20:41)

    ZaiR [utilizator]

    E un pacat sa faci un pas inapoi in viata.
    Carpe diem, ca ai aici nu iti poti lua un telefon decat in rate cu dobanzi de peste 8%
    #trantor
    #mincinos
    #mafiaPSD
  • -7 (21 voturi)    
    Lol (Duminică, 1 decembrie 2019, 20:52)

    HP [utilizator]

    Se vor intoarce cand vor castiga o mie de euro net pe luna.

    Adica niciodata, atata timp cat penele/usere vor fi la guvernare.
    • +7 (11 voturi)    
      Sorry (Duminică, 1 decembrie 2019, 22:25)

      Kol, opusul lui Lok [utilizator] i-a raspuns lui HP

      Dar pentru 1000 de koko pe luna nu ma intorc.
      • -5 (5 voturi)    
        Daca atat valoreaza ceea ce poti oferi, (Duminică, 1 decembrie 2019, 23:52)

        .416Barrett [utilizator] i-a raspuns lui Kol, opusul lui Lok

        atunci nu te intoarce. E mai bine asa.
        • +1 (1 vot)    
          Cat valoreaza un diamant? (Marţi, 3 decembrie 2019, 11:24)

          Kol, opusul lui Lok [utilizator] i-a raspuns lui .416Barrett

          In oras, o caruta cu bani, in desert, o sticla mare cu apa. Asadar valoarea cuiva sau unui obiect depinde de modul in care poate si fi pusa in aplicare. Si poti sta linistit, nu iti fac concurenta in locul in care esti. Sedere placuta.
    • +2 (6 voturi)    
      Multi castiga peste o mie de euro pe luna... (Duminică, 1 decembrie 2019, 23:34)

      .416Barrett [utilizator] i-a raspuns lui HP

      ... e adevarat, nu ca postac pro-pezede.
  • +5 (21 voturi)    
    Ha ha (Duminică, 1 decembrie 2019, 21:07)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    In cloaca asta in care 30% din popuLatie sunt asistati sociali, bugetari puturosi, infractori si complici, adica cei care voteaza grupara criminala PSD_ALDE+UDMR (ProRO inclus)? Niciodata. DOAR PROSTII SE INTORC INTR-O TARA FARA VIITOR.
    • 0 (4 voturi)    
      Aud placa asta de 20 de ani. (Duminică, 1 decembrie 2019, 23:48)

      .416Barrett [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Trebuie sa fi ori depresiv, ori rau intentionat ca sa nu vezi ca cei ce vor ceva mai bun in Romania si obtin acel lucru. Prin munca, tenacitate si optimism.
  • -5 (17 voturi)    
    Colac peste (Duminică, 1 decembrie 2019, 21:22)

    mopsu [utilizator]

    pupăză ficusul mai face 12 granguri din servicii, era si mare nevoie de ei, și de salariile lor uriașe !!!!!
  • +2 (10 voturi)    
    Au iesit postacii psd la defilare (Duminică, 1 decembrie 2019, 21:25)

    midufi [utilizator]

    in pas cadentat, sovietic.
  • +7 (13 voturi)    
    sigur ca da, venim (Duminică, 1 decembrie 2019, 22:40)

    Itsoc [utilizator]

    Doar sa dea GUVERNUL TAU, Sica Mandolina si Turcan Ochi Frumosi urmatoarele:
    - OUG de anulare a legii recursului compensatiu
    - anularea pensiilor speciale
    - desfiintarea Sectiei Speciale
    - Alegeri in 2 tururi
    - buget 8% la educatie si 10% la sanatate.

    Hai ca e simplu!
  • +7 (9 voturi)    
    Vin in Romania in fiecare an (Duminică, 1 decembrie 2019, 23:43)

    quietguy58 [utilizator]

    Vin in Romania in fiecare an cate trei saptamani si plec un pachet de nervi.
    Si asta an de an.
    • +5 (11 voturi)    
      haha (Luni, 2 decembrie 2019, 0:51)

      Paleopterix [utilizator] i-a raspuns lui quietguy58

      Esti masochist? :D Si eu, mai rau ca tine! Eu m-am intors definitiv pentru ca sunt un idiot sentimental si nu am avut puterea sa raman acolo si sa ii aduc in schimb pe cei dragi dupa mine!. Le doresc insa celor plecati in afara sa nu fie atat de prosti ca mine. Ramaneti acolo, ca aici nu aveti nici o sansa. Daca va intoarceti, va nenorociti viitorul si voua si urmasilor vostri!
      • +4 (6 voturi)    
        Un exemplu pentru ce ma enervez (Luni, 2 decembrie 2019, 2:15)

        quietguy58 [utilizator] i-a raspuns lui Paleopterix

        Un exemplu pentru ce ma enervez.
        Am mai multe proprietati imobiliare in Romania, dintre care una din proprietati este complet neutilizata de aproape 2 ani.
        Luna de luna, desi am facut mai multe sesizari la ENEL si a venit un nenea sa citeasca contorul, platesc o factura de aproape 100 de lei.
        Cred ca sunt la a patra sau a cincea sesizare si factura continua sa creasca.
        Luna de luna, fac sesizari si nimeni nu se misca, absolut nimic.

        Asta este Romania cu adevarat, nu parade, nu declaratii de 1 decembrie, servicii proaste, indolenta cat cuprinde, preturi mari si foarte mari pentru acelasi servicii proaste.

        In Romania fiind, mai mult de gura sotiei am cumparat de la IKEA mobila de bucatarie, mobila ale carei componente se gaseau din intamplare la cele doua magazine din Bucuresti
        Mi s-a spus ca daca vreau sa mi se aduca componentele de la ambele magazine trebuie sa platesc doua transporturi.
        Nu mai spun de taximetristi care parca simt de la 1 km ca nu stam in permanenta in Romania si incearca sa te pacaleasca la cursa.
        Si a-si putea continua dar ma umplu de nervi numai cand imi aduc aminte.
    • 0 (4 voturi)    
      xzxzxzxz (Luni, 2 decembrie 2019, 9:49)

      solar [utilizator] i-a raspuns lui quietguy58

      Nu mai veni !
      • 0 (2 voturi)    
        Usor de zis (Luni, 2 decembrie 2019, 13:40)

        quietguy58 [utilizator] i-a raspuns lui solar

        Usor de zis, dar parintii nu vor sa vina la noi.

        Daca i-as fi fi convins sa vina si sa stea la noi, poti sa fii sigur ca nu mai faceam drumul spre Romania in fiecare an si asta chiar si de doua trei ori.
  • +5 (7 voturi)    
    Da? Eu le-as dori altceva (Luni, 2 decembrie 2019, 0:46)

    Paleopterix [utilizator]

    Eu le doresc sa se integreze acolo unde au plecat, sa uite cat de repede si limba romana si sa scape cat mai repede de blestemul primit cand au avut ghinionul sa se nasca in mocirla asta. Luati-va familiile langa voi si nu va mai intoarceti in veci in locul asta blestemat de soarta!
  • +6 (8 voturi)    
    RETUR (Luni, 2 decembrie 2019, 3:47)

    milache [utilizator]

    „Mi-aş dori ca românii care trăiesc în străinătate să se reîntoarcă acasă”.

    SI EU, DAR DEOCAMDAT NU AM LA CE !
  • +3 (5 voturi)    
    În altă viaţă poate (Luni, 2 decembrie 2019, 6:45)

    Yoi [utilizator]

    Mda, vedem că iarăşi mulţi privesc numai din perspectiva lor şi nu sunt capabili să înţeleagă care sunt motivele pentru care emigrează românii. În primul rând sunt două tipuri de români emigranţi:
    ------------------
    1) Cei care emigrează din motive de obligaţie (personală, familiară) care e în strânsă legătură cu modul de viaţă de unde a plecat.
    2) Sunt cei care emigrează din multe alte motive decât în prima variantă şi care în ultimii 30 de ani nu s-au îmbunătăţiţi şi au regresat şi ştiu că ceea ce aşteaptă ei de la o societate nu vor mai prinde în viaţa lor în românia pentru că nu se mai pot concretiza fiindcă pentru unele lucruri trebuie timp iar societatea românească respinge orice evoluţie spre nou şi acolo unde se fac pasi sunt atâta de mărunţi încât e îndeajuns o guvernare PSD şi dispare tot efortul supraomenesc făcut de unii pentru ca totul să se transforme în praf.
    -----------------
    Cei din prima variantă au şanse mari să se întoarcă şi o vor face doar dacă sunt dependenţi de factorul uman (familie) deşi mulţi din varianta asta preferară să îşi ducă familia la ei decât să se întoarcă la mizeria de la care au plecat. Cei din a doua variantă nu se vor mai întoarce niciodată şi mulţi dintre ei din ziua când au plecat nici nu s-au mai interesat de România chiar şi atuncea când vin să îşi viziteze familiile în România preferă să stea cât mai departe de prostia generalizată din societate pentru că e foarte obositoare după o viaţă dusă normal.
    Problema care vedem că v-o puneţi este dacă se întorc sau nu, păi în acest moment singurii care sunt predispuşi să se întoarcă sunt cei care au votat la alegeri în diaspora şi printre aceea sunt şi o parte care votează chiar dacă ştiu că nu se vor mai întoarce dar aceştia cu timpul va mai renunţa să mai voteze cu cât se vor rupe de realitatea din ţară, DE ACEEA ŞI NUMĂRUL MIC DE VOTURI RAPORTAT LA NUMĂRUL MARE DE EMIGRANŢI PENTRU CĂ MAJORITATEA CARE VOTEAZĂ ÎN DIASPORA SUNT PROASPEŢI EMIGRANŢI DE CEL MULT 5 PÂNĂ ÎN
  • +1 (1 vot)    
    S au ridicat la București și la Timișoara (Luni, 2 decembrie 2019, 9:39)

    Traian2015 [utilizator]

    Dar iată, cei care s au ridicat sunt acum judecați. Fără ocuparea televiziunii, fără figuranții de acolo "revoluția" ar fi fost înăbușită. De ce? Pentru că sunt oponenții politici ai lui Santa.
  • 0 (0 voturi)    
    Faceti ceva, atunci! (Marţi, 3 decembrie 2019, 10:11)

    Metec [utilizator]

    In Romania nu se face nimic din initiativa romaneasca, asteptam totul de la straini. Suntem musafiri in tara noastra, ne e sila sa facem agricultura sau industrie, nu mai producem nici haine, nici pantofi, nici sosete, preferam sa ne ducem sa cersim mila Vestului. In schimb, ii dam toate resursele noastre de materie prima: gaze, petrol, paduri, pamant arabil, etc. Si voi, demnitarii, ce faceti? Trancaniti!
    Bucurestiul se sufoca, pentru ca toti tinerii vin aici sa munceasca la multinationale. Pentru ca acasa la ei nu au unde sa lucreze, caci sunt doar institutii si companii de stat, in care se intra cu spagi grase. Nicio initiativa privata nu este stimulata, cu toate ca avem promisiuni cu duiumul de la Bucuresti.
    Domnule Iohannis, va pretindeti mare liberal! Pai atunci faceti o societate liberala, care sa ofere sanse tinerilor si oamenilor intreprinzatori sa prospere!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by