Un bărbat care în timpul atacului terorist de sâmbătă din Londra se afla în clădirea asociației negustorilor de pește a luat un dinte de narval lung de peste 1,5 metri de pe perete și s-a dus să se lupte cu atacatorul, scrie Daily Mail.

London BridgeFoto: Captura YouTube

Acesta, împreună cu alți bărbați care au intervenit, unul înarmat cu un extinctor pe care îl folosește pentru a-l ține la respect pe atacator, iar altul cu ceea ce pare un băț, reușesc să-l pună la pământ pe terorist.

Grupul de șase bărbați îl dezarmează, dar apoi observă că atacatorul purta o vestă explozivă (care s-a dovedi ulterior falsă), așa că se retrag, teroristul fiind apoi împușcat mortal de poliție.

Bărbatul înarmat cu dintele de narval este considerat erou pe rețelele de socializare:

Narvalul este un cetaceu din aceeași familie cu beluga, ce trăiește în oceanul Arctic. Masculii au un dinte lung ce poate ajunge la 2 metri și 10 kilograme, dinte ce ar fi dus la apariția legendelor privind inorogii.