Echilibrul conviețuirii româno-maghiare "poate deveni fragil foarte rapid", așa cum s-a întâmplat în 1990 la Târgu Mureș sau în acest an la Valea Uzului, din cauza unor prejudecăți care nu au fost abordate cu sinceritate, atrage atenția liderul UDMR, Kelemen Hunor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Liderul UDMR a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, la o dezbatere despre conviețuirea româno-maghiară, că prejudecățile trebuie demontate, iar astfel se poate crește nivelul de încredere între indivizi și comunități.

"Este un echilibru în conviețuirea româno-maghiară care poate deveni fragil foarte rapid, cum s-a întâmplat în 1990 la Târgu Mureș și în acest an la Valea Uzului, fiindcă sunt prejudecăți, sunt probleme care nu au fost discutate și abordate sincer. Există o neîncredere, lipsa de încredere este palpabilă, iar dacă nu există încredere între indivizi, între grupuri, dacă nu există încredere între stat și cetățean, nu există nici cooperare, iar fără cooperare nu ai succes.

Prejudecățile trebuie demontate iar, astfel, putem crește nivelul de încredere între indivizi și comunități. Respect statul ca cetățean, dar întreb statul mă respectă, are încredere în mine? Sau mă pune pe mine, ca maghiar, în permanență să dau declarații de loialitate? Or nu accept așa ceva. M-am născut în această țară, am plătit taxe și contribui la dezvoltarea societății și nu pot accepta când loialitatea îmi este pusă permanent sub semnul întrebării", a declarat Kelemen, citat de Mediafax.

El spune că aceste chestiuni ar trebui să dispară și atunci și cooperarea va fi mai bună, iar pentru a crește nivelul de încredere, trebuie demolate prejudecățile în cazul românilor și maghiarilor.