La începutul acestei luni, Madonna a declarat publicului venit la un concert programat în San Francisco faptul că suferă de dureri din cauza unui ligament rupt și a unor probleme la un genunchi.
Concertele din Boston erau programate în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie.
Următoarele sale concerte sunt programate din 7 decembrie.
Cel de-al 14-lea album de studio al Madonnei, "Madame X", a fost lansat în iunie și este promovat printr-un turneu internațional, primul după trei ani de pauză.
Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna, în vârstă de 60 de ani, este şi cel mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.