Gheorghe Dincă, audiat în legătură cu dezvăluirile privind Cazul Caracal

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 28 noiembrie 2019, 10:08 Actualitate | Esenţial


Suspectul din Caracal, Gheorghe Dinca
Foto: Agerpres/EPA
Gheorghe Dincă este audiat, joi, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), pentru a da noi detalii despre cazul Caracal, în care sunt investigate dispariţiile Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu, au precizat pentru Mediafax surse din Poliție.

Audierea vine după ce, miercuri, DIICOT a anunțat că a mai fost reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reținut, cât și Dincă, au violat-o pe tânără.

Inculpatul a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar acum procurorii au administrat probe suficiente, științifice și testimoniale, pentru a formula acuzații oficiale împotriva acestuia. La 14 aprilie, jurul orei 12, după ce Gheorghe Dincă a răpit-o prin constrângere cu acte de violență pe Melencu Luiza, care aștepta la ocazie, a dus-o la domiciliul acestuia pentru exploatare sexuală în interes personal și a fost surprins de inculpatul reținut, a anunțat Giorgiana Hosu, adjunct DIICOT.

Potrivit lui Hosu, bărbatul a observat-o pe Luiza Melencu sechestrată în mașină. El făcea parte din anturajul lui Gheorghe Dincă. Atunci când a fost reținut, le-a spus anchetatorilor că i-a cerut lui Gheorghe Dincă să intrețină relații sexuale cu tânăra. Bărbatul era folosit de Dincă ocazional la muncile din gospodărie. El este o persoană fără loc de muncă, fără școală, fără un domiciliu stabil, fără venituri, necăsătorit, fără copii și este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice. Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul se numește Ștefan Risipiceanu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2202 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    tara plina de cretini ... (Joi, 28 noiembrie 2019, 13:04)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    tara plina de cretini ...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by