Proiect: Pedepse mai aspre pentru abuzurile sexuale comise asupra minorilor

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 27 noiembrie 2019, 23:46 Actualitate | Esenţial


Copii abuzati
Foto: Salvati Copiii
Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a depus, la Senat, un proiect de lege care prevede o pedeapsă minimă de 4 ani cu executare pentru cazurile de viol, cazurile de act sexual cu un minor și cele cu un minor cu vârsta de până la 16 ani. De asemenea, astfel de infractori sexuali, dar și cei care săvârșesc fapte precum racolarea minorilor în scopuri sexuale, vor putea fi arestați preventiv încă de la prima abatere, lucru care nu era posibil conform legislației actuale, arată Oana Bîzgan, într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Inițiatorul motivează că de multe ori, în cazul abuzurilor asupra minorilor, în lipsa dovezilor, agresorii ajung să primească pedepse minime sau cu suspendare.

„Abuzurile sexuale asupra minorilor reprezintă o încălcare gravă a drepturilor și libertăților acestora, având consecințe alarmante asupra dezvoltării lor emoționale. Conform Convenției cu privire la drepturile copilului, copiii trebuie să fie protejați de orice formă de violență sau abuz, inclusiv de abuzul sexual. Pe fondul lipsei dovezilor care să ateste constrângerea minorului la întreținerea actului sexual sau imposibilitatea acestuia de a se opune, legea permite ca astfel de infracțiuni să fie încadrate ca act sexual cu minor, nu ca viol. Astfel, în contextul în care ne confruntăm cu o recidivă de 70%, abuzatorii ajung să primească pedepse minime sau cu suspendare, rămânând în libertate, de cele mai multe ori în același domiciliu cu victimele pe care le-au abuzat”, conform sursei citate.

Deputatul arată că la nivel național, potrivit datelor furnizate de CSM, în ultimii nouă ani au fost înregistrate peste 8.000 de cazuri de viol și aproape 3.000 de cazuri de act sexual cu un minor.

„La nivelul țării noastre, conform datelor înregistrate de Consiliul Superior al Magistraturii, în ultimii 9 ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol și 2.927 de cazuri de act sexual cu minor, încadrate atât după Codul Penal cât și după noul Cod Penal. În 2017, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, pe rolul judecătorilor, doar 42,17% cazuri au sfârșit prin condamnări definitive. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare și doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenție. Dintre persoanele condamnate la executare în detenție, aproximativ 88% au primit pedepse mai mici de cinci ani”, a afirmat Oana Bîzgan.

Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat, prim for sesizat și este susținută de alți 75 de parlamentari de la toate partidele. Camera Deputaților este for decizional pe proiectul de lege.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1665 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Wow (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 23:52)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    "vor putea fi arestați preventiv încă de la prima abatere, lucru care nu era posibil conform legislației actuale"

    Normal. PSD este partidul infractorilor. Pana si leprele se apara intre ele.
  • +4 (4 voturi)    
    ... (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 23:52)

    tirolez [utilizator]

    4 ani? patru ani?? Incredibil.
    Puscarie pe viata, aia e pedeapsa minima.
  • +4 (6 voturi)    
    yes (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 23:54)

    gnd [utilizator]

    Pentru asta trebuie introdusa pedeapsa capitala fara alte discutii....


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by