Procurorii DNA a anunțat marți că efectuează percheziții la 4 adrese din Capitală într-un dosar de corupție, fiind vizate fapte care ar fi fost săvârșite pe parcursul acestui an, una dintre adrese fiind la o instituție publică. Potrivit unor surse, este vorba de Regionala CFR București, potrivit Mediafax.

Stema DNAFoto: Wikipedia

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2019”, informează DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, în cursul zilei de marți, după ce instanța a autorizat mandatul aferent, sunt efectuate percheziții domiciliare la 4 adrese în București, dintre care o locație în sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, este vorba despre percheziții și la Regionala CFR Bucureşti.