Klaus Iohannis a vizitat, duminică, Târgul de Carte Gaudeamus, declarând că este convins, în continuare, că vorba populară ”Ai carte, ai parte” rămâne valabilă și că oamenii vor redescoperi cititul. Președintele a precizat că ultima carte care l-a impresionat a fost romanul ”Un bărbat pe nume Ove”, de autorul suedez Fredrick Backman. Romanul a fost bestseller New York Times în 2017 și redă povestea înduioșătoare a unui bătrân morocănos și mizantrop ce redescoperă toleranța și umanitatea.

Klaus Iohannis la BCUFoto: Captura Facebook

”Nu prea răspund la astfel de întrebări (care a fost ultima carte citită- n.red), dar pot să vă spun că ultima carte care m-a impresionat a fost o carte scrisă de un autor pe nume Backman (Fredrik Backman -n.r.) - "Un bărbat pe nume Ove”, a declarat șeful statului.

”Un bărbat pe nume Ove” a cucerit o lume întreagă prin modul irezistibil, plin de umor și tandrețe, în care explorează teme grave precum pierderea, bătrânețea, diversitatea, toleranța, principiile morale, prietenia și speranța. Potrivit People, cartea este genul de lectură care te face să râzi, să plângi și să simți ”o înțelegere infinită pentru toți ursuzii și morocănoșii din viața ta.”

Președintele Klaus Iohannis a mai spus că este încântat de numărul mare de participanți de la târgul de carte. ”Sunt convins că oamenii o să redescopere cititul”, a spus el. ”Cred că în continuare este perfect adevărat ce se spune de mult în popor - ai carte, ai parte. Eu îmi doresc ca românii să aibă parte în viață”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat despre statisticile potrivit cărora un român citește, în medie, cinci minute pe zi, Iohannis a răspuns: ”Este extrem de puțin, dar sunt convins că oamenii o să redescopere cititul (cărților - n.r.), fiindcă nu poate fi înlocuit prin alte medii. Știu că au fost teorii că în ziua de astăzi citești pe smartphone sau pe tabletă. Nu este același lucru. Această dorință de a citi se formează numai prin citit. Cred că, dacă mă uit în jur, e realmente prima dată când văd târgul de carte așa plin de oameni. (...) Sper să se creeze un trend spre citit. Ar fi foarte important pentru societatea românească”.

Anul trecut, Iohannis declara că ultima carte citită este ”Sapiens. Scurtă istorie a umanității”, de istoricul Yuval Noah Harari, un alt bestseller New York Times.