Guvernul a adoptat miercuri un set de masuri menite sa stimuleze reintoarcerea in tara a cetatenilor romani care lucreaza in Italia si Spania. "exista la ora actuala o serioasa lipsa de forta de munca in Romania, in conditiile in care anul trecut au fost create mai mult de 170.000 de noi locuri de munca", a declarat premierul Tariceanu. Angajatorii ofera pe langa salariu si alte bonusuri precum tichete de masa, cazare.

Prima actiune de acest fel este organizarea unei Burse a locurilor de munca pentru romani, la Roma, peste 10 zile - in data de 23 februarie. Reprezentantii autoritatilor romane vor merge la Roma impreuna cu angajatori din domeniul constructiilor, pentru ca acestia sa-si prezinte oferta de locuri de munca, ce include peste 1.500 locuri de munca pe durata nedeterminata.

O directie importanta pe care se va merge este informarea romanilor din strainatate in ceea ce priveste oportunitatilor oferite de piata muncii din Romania, a precizat Tariceanu.

"Dorim sa facilitam astfel contactul direct al ofertei de forta de munca a angajatorilor romani cu muncitorii romani care muncesc in afara granitelor si doresc sa revina in Romania", a declarat premierul, mentionand ca aceasta campanie se bucura de sustinerea unor companii mari din Spania si Italia care au afaceri deschise in Romania, precum Pirelli.

Sute de muncitori din Bangladesh vor lucra in Romania

Propunerea Guvernului vine la putin timp dupa ce presa internationala relata ca fabricile si firmele de constructii din Polonia si Romania, care se plang de lipsa de forta de munca, pot angaja sute de muncitori din Bangladesh. Mii de alti cetateni din Bangladesh asteapta sa plece in Romania la lucru pe santiere publice si de constructii.

Bangladesh, care numara 144 milioane de locuitori, situat in Asia de Sud, este una din cele mai sarace tari ale lumii. Circa 40% din cetatenii acestui stat traiesc cu mai putin de un dolar pe zi. Din tara au emigrat aproape cinci milioane de persoane. Cei mai multi au ajuns in zona Golfului Persic, unde practica in general munci care nu cer calificare. in anul 2007 emigrantii din Bangladesh au trimis familiilor lor suma record de 6,56 miliarde dolari.