Fiii lui Adrian Năstase au votat duminică dimineața la Liceul Jean Monnet din Capitală, spunând că și-au exprimat opțiunea așa cum ar fi făcut și tatăl lor, dacă avea dreptul, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"E datoria noastră să dăm un vot responsabil, așa cum știți tatăl nostru nu poate vota, am venit și am votat și pentru el, așa cum ar fi votat și el. Trebuie să fie președintele tuturor", a spus Andrei Năstase.

"Am votat așa cum ar fi votat și tatăl nostru, cu responsabilitate, pentru copii, părinți și bunicii din această țară și pentru un preșdinte care va fi al tuturor românilor. trebuie gândită o schimbare și e important să fie curajos în demersurile pe care le va face. trebuie să existe mai multă implicare", a spus și Mihnea Năstase.

Adrian Năstase nu are dreptul să voteze și să candideze timp de 5 ani, după condamnarea în dosarul Zambaccian.

La ieșirea de la vot, protestatarul Marian "Ceaușescu" i-a huduit pe cei doi fii ai fostului premier.