Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Ministerul Sănătății: România are 11 spitale de pediatrie, iar numărul medicilor specializați este în scădere

de Redactia     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, 19:22 Actualitate | Esenţial


Spital
Foto: Pixabay.com
Ministerul Sănătății a precizat, într-un răspuns oferit la începutul acestei luni la o interpelare a deputatului PSD Ioan Dîrzu, că România are 11 spitale de pediatrie, iar numărul medicilor specializați a scăzut de când au fost desființate facultățile de pediatrie.

„Spitalele de pediatrie sunt în număr de 11 plus componenta cu paturi de pediatrie a Institului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului «Alessandrescu-Rusescu» București. În spitatele de pediatrie care au secții de chirurgie pediatrică/chirurgie și ortopedie infantilă se efectuează intervenții chirurgicale oncologice”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății, în răspunsul la interpelare, potrivit Mediafax.

De asemenea, instituția a precizat că „de la desființarea facultăților de pediatrie numărul medicilor pediatri a scăzut”.

Astfel, în anul 2018, cifra de școlarizare prin rezidențiat în specialitatea pediatrie a fost de 213 locuri/posturi, din care 190 de locuri, potrivit sursei citate.

Deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu a adresat, la începutul lunii octombrie, o interpelare în care s-a interesat de numărul spitalelor de pediatrie din România. De asemenea, social-democratul a întrebat în câte dintre aceste spitale sunt efectuate intervenții chirurgicale oncologice. „Dacă există o deficiență de personal medical în domeniul pediatric? Care este numărul de locuri pentru rezidențiat în pediatrie, la nivel național, în anul 2018? Care este numărul necesar de dotări pentru spitalele pediatrice din România avut în vedere de Ministerul Sănătății?”, a mai vrut să știe deputatul PSD.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















311 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by