Miliardarul american Michael Bloomberg a depus joi la Comisia Electorală Federală documentele necesare pentru a putea candida la alegerile prezidențiale din partea Partidului Democrat, informează CBS, citată de Mediafax.

Michael BloombergFoto: Flickr

Depunerea acestor documente îi va permite lui Bloomberg să candideze la alegerile primare din cadrul Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale din 2020.

Un apropiat al miliardarului a declarat, însă, că deși acesta a depus documentele necesare, el nu a luat o decizie finală cu privire la o eventuală candidatură. „Este un pas înspre candidatură, dar nu este o decizie finală sau vreun anunț în acest sens”, a spus sursa citată.

Bloomberg a fost forțat să facă acest pas joi, întrucât depusese anterior actele pentru a participa la alegerile primare democrate în statele Alabama și Arkansas, motiv pentru care a fost nevoit să depună documentele și la Comisia Electorală Federală în termen de 15 zile. Miercuri, Bloomberg s-a înscris și în alegerile primare din statul Texas.

Michael Bloomberg, în vârstă de 77 de ani, a fost primar al orașului New York între 2002 și 2013 și este unul dintre cei mai bogați americani, cu o avere estimată la 58 de miliarde de dolari.