Povestea începe frumos în luna septembrie, așa cum era și vremea la timpul acela. La comanda Primăriei sectorului 5, o firmă specializată trasa treceri de pietoni și instala semnalizatoare rutiere în perimetrul Uranus – Calea Rahovei - Șos. Tudor Vladimirescu – Calea 13 Septembrie. Poate vă gândiți că inițial au fost consultați locuitorii din zonă. Nici vorbă!

Primaria S5 - LeadFoto: Hotnews

Multe au fost făcut fără noimă, așa că HotNews.ro a și relatat pe 24 septembrie cum sunt aruncați banii bucureștenilor. Dovezi de necontestat le veți vedea în acest articol, pentru că au urmat lucrări care contravin nu numai noțiunii de bună administrare a domeniului public, ci și elementarului bun-simț.

Era timp frumos și trecerile noi pentru pietoni arătau bine, că erau proaspete și frumos zebrate. Una de pe strada Sabinelor începea normal, de la un trotuar și ar fi trebuit să se termine la altul. Doar că acolo unde ajungea mai era până la trotuar un spațiu lat de aproape un metru (Foto 1) și care fusese gândit ca zonă verde – dar este doar un pământ bătătorit care după ploaie se transformă în noroi și pe care cresc din loc în loc niște arbori pe care oricum nu-i toaletează nimeni, după cum se și vede din fotografia din 23 septembrie.

Foto 1

Să zicem că un pieton mai sportiv ar putea sări peste spațiul „verde” de pe strada Sabinelor. Dar pe strada Cedrilor n-ar mai avea nicio șansă, deoarece noua trecere pentru pietoni duce într-un... gard! Foto 2, tot din 23 septembrie.

Foto 2

Nu are rost să mai povestim din septembrie. N-au trecut nici trei săptămâni și în zona în care s-au cheltuit bani frumoși (ai cetățenilor) cu marcajele rutiere au apărut constructori de rețele de gaze naturale și s-au apucat serios de treabă începând cu excavatoarele.

O imagine sugestivă în Foto 3, de la intersecția Sabinelor – Sirenelor – Cedrilor:

Foto 3

Pe 20 noiembrie, trecerea pentru pietoni din Foto 1 arăta astfel:

Foto 4

Iar după numai câteva ore arăta așa (fotografiată din partea opusă):

Foto 5

Trecerea spre nicăieri de pe strada Cedrilor arăta pe 20 noiembrie (cu lucrările „cam” terminate) așa:

Foto 6

După spargerea asfaltului și a betonului și după excavații, pământul se depozita temporar tot pe stradă.

Să nu credeți că gura de canal din imagine a rămas cât de cât liberă și ulterior „protejată” (Foto 7, 8 și 9) prin grija lucrătorilor. A trebuit să intervină energic și de mai multe ori locuitorii din blocuri, care știu că se apropie ploi zdravene și nu vor să înoate până la mașinile parcate.

Foto 7

Foto 8

Foto 9

Culmea sadismului a fost desăvârșită de poliție, care a și început (în condițiile date) să-i amendeze pe șoferii care parcaseră (vedeți unele mașini mai sus) pe noile treceri pentru pietoni, devenite perfect inutile și ridicole – nu mai traversa nimeni pe ele, că nu se mai putea.

Noroc că polițistul bucureștean este milos: „Să zică mersi că nu-i amendez pe toți cei parcați la mai puțin de 25 de metri de trecere!”. Faptul că firma de construcții aruncase grămezi de pământ și moloz peste tot, ba chiar și mormane de nisip care blochează trotuarele (foto 10) nu deranja nici un polițist. Cei de la rutieră n-au treabă cu căile pietonale, iar despre poliția locală știe cineva cu ce se ocupă?

Foto 10

Anvergura șantierului este foarte vizibilă și în spatele blocurilor. În fotografiile 11 și 12 vedeți cum arată acum locurile de parcare ale locatarilor:

Foto 11

Foto 12

Ceea ce este și mai revoltător este că oamenii plătesc chirie pentru acele locuri de parcare, care le sunt repartizate nominal. Fotografia 13 (ghinion!) o adeverește:

Foto 13

Da, ați văzut bine! Chiria se plătește primăriei sectorului 5, prin intermediul Administrației Domeniului Public. Poate credeți că autoritățile sectorului sunt mâniate la culme și vor interveni energic în interesul cetățenilor.

Nici vorbă! Dar lucrările se fac cu toate aprobările necesare (fotografia 14), după cum adeverește panoul obligatoriu care afișează un număr de autorizație de construire.

Foto 14

Nu știm cine a eliberat-o. Dacă este Primăria sectorului 5, unii ar trebui să fie luați la întrebări pentru imbecilitatea de a fi comandat și plătit marcaje rutiere doar ca să fie distruse peste câteva săptămâni (autorizația este din iulie, în septembrie s-au făcut marcajele, iar în octombrie au venit „găzarii”). În lipsă de argumente, nu putem da vina aici decât pe prostie, Dacă autorizația este eliberată de primăria generală, prostia mai trebuie căutată și acolo, dar nu exclude în nici un caz responsabilitatea sectorului.

Dar noi nu suntem chiar atât de proști ca să ne facem în continuare că nu înțelegem că administrația obștei a devenit o afacere deosebit de lucrativă pentru edili și firmele asociate – pentru că marcajele rutiere vor fi cu siguranță refăcute. Și acesta este doar un exemplu infim din coșmarul pe care-l trăim zi de zi în întreg orașul.

„De ce să te mai speli? Te dai doar cu puțin parfum și se rezolvă”, spunea la un moment dat savurosul (și imaginarul – oare?) primar din serialul „Las Fierbinți”. Aceasta pare a fi și deviza tuturor administrațiilor bucureștene, care înființează companii proprii în disprețul legii și dau vouchere pentru orice, organizează concerte, bâlciuri și pelerinaje religioase, ba chiar și excursii în străinătate pentru unii copii și pensionari, plătesc cu generozitate reabilitări termice dezastruoase.

Mai nou, fac și statui pe unde apucă, dar peste toate tronează monumentul incapacității și nesimțirii lor. Dacă primarii vor continua să fie aleși după un singur tur de scrutin, lucrurile se vor schimba într-un singur sens – în mai rău.