Fostul șef Transelectrica, Dănuț Carașol, arestat preventiv / Este acuzat că și-a falsificat diploma pentru a putea ocupa postul

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 19 noiembrie 2019, 20:06 Actualitate | Esenţial


Marius Danut Carasol
Foto: Facebook
Fostul șef al Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, a fost arestat preventiv pentru înșelăciune și uz de fals, fiind acuzat de procurori că și-a falsificat diploma de studii, necesară pentru a ocupa acel post de conducere.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au decis, marți, ca fostul șef al Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit Mediafax. El este acuzat de înșelăciune și uz de fals.

Marius Dănuț Carașol a fost reținut de procurori, marți și, de asemenea, a fost pus sechestru pe un cont bancar și pe două imobile ale acestuia, pentru recuperarea prejudiciului de 460.000 de lei.

Acuzațiile Parchetului General:
  • "În urma cercetărilor efectuate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea inculpatului și formularea propunerii de arestare preventivă a acestuia.
  • Totodată, în vederea recuperării prejudiciului de peste 460.000 de lei a fost instituit sechestru asupra a două imobile și a unui cont bancar.
  • Propunerea de arestare preventivă împreună cu dosarul cauzei se trimit Judecătoriei Sectorului 1 București".
Marius Dănuț Carașol, șeful Directoratului Transelectrica, și-a trecut în CV că are diplomă de inginer diplomat, după ce a terminat în 2005 Facultatea de Electrotehnică, în cadrul Universității Politehnica București. Însă, diploma ar fi falsă, a scris în septembrie HotNews.ro, citând surse din Transelectrica. Și surse din Ministerul Educației au confirmat pentru HotNews că diploma lui Marius Dănuț Carașol este falsă, pentru că nu corespunde standardelor diplomelor emise de Ministerul Educației. Nici formatul tipizat nu corespunde, dar nici numărul care este înscris pe diplomă nu corespunde, pentru că este mai mare decât numărul de diplome emise în acel an pentru Universitatea Politehnica.

Carașol ar fi urmat cursurile universității, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit-o, potrivit Edupedu.ro.

Cu această diplomă falsă, Carașol a trecut în CV că a absolvit Facultatea de Electrotehnică.

Universitatea Politehnica din București (UPB), Facultatea de Electrotehnică, arăta într-un răspuns transmis la solicitarea presei că "a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile".

Carașol a fost numit președinte interimar al Directoratului Transelectrica în luna iunie 2019, având mandat până în luna octombrie. Însă, el lucrează în Transelectrica încă din mai 2018, având funcția de director la Sucursala de Transport București.

Este neclar cum a ajuns Consiliul de Supraveghere să-l numească președintele Directoratului Transelectrica, mai ales că este o companie strategică, fiind transportatorul național de energie electrică.

În biografia sa scrie că "activează în sectorul energetic din anul 1993, având o bogată experiență în cadrul companiilor de profil, în cadrul cărora a ocupat mai multe poziții de conducere" și că în luna mai a anului 2018 "a preluat conducerea Sucursalei de Transport București din cadrul CNTEE Transelectrica SA, poziție din care a coordonat importante lucrări de mentenanță și investiții în ceea ce privește rețeaua electrică de transport a energiei electrice din zona Bucureștiului".

Potrivit CV-ului, a fost electrician din 1993 până în 2006. Apoi, după ce a obținut așa-zisa diplomă, a deținut diverse funcții de conducere la companii din domeniul energetic. Din 2009 până în decembrie 2015 a fost șef centru în cadrul Centrului de Distribuție Ilfov Est la Enel Distribuție Muntenia. În perioada 2016-mai 2018 a fost director tehnic la General Electro Proexim SRL.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4081 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Pai nu va suparati (Marţi, 19 noiembrie 2019, 20:28)

    Barnacopul [utilizator]

    Dar daca a fost electrician din 1993 pana in 2006, este normal sa stie cum e cu electricitatea si cu conducerea. In fond, in priza, punea izolatori? Nu! Punea conductori!
  • +7 (7 voturi)    
    Am impresia. (Marţi, 19 noiembrie 2019, 20:31)

    Stef_and [utilizator]

    Sau poate e chiar realitate.
    Colcaie aparatul de stat si companiile de stat de asemenea specimene.
    Sa nu ne miram ca mergem
    intr-o directie gresita- ca tara.
  • +5 (5 voturi)    
    Așa a distrus PSD România. (Miercuri, 20 noiembrie 2019, 9:30)

    asavreau [utilizator]

    Punând în funcții la societăți importante oameni incapabili,dar buni de a fi șantajați.Vă închipuiți că acest Dănuț Carașol nu sufla în fața mafiei PSD când vroiau să fure ceva de la Transelectrica.Priviți cât de dărăpănate arată liniile electrice administrate de Transelectrica.Presupun că sau plătit bani mulți ca să arate așa.Și ne mai întrebăm de ce apar tot mai multe întreruperi în alimentarea cu energie electrică !
  • +3 (3 voturi)    
    tipic (Miercuri, 20 noiembrie 2019, 11:26)

    Ilidia [utilizator]

    E reprezentantul tipic ptr. cei "avansati" de PSD, care, chiar daca au ceva scoala, este facuta la "mare distanta" . Singurul criteriu fiind obedienta.
  • -2 (2 voturi)    
    de acord (Miercuri, 20 noiembrie 2019, 12:53)

    codrean [utilizator]

    e un ticalos, trebuie judecat si pedepsit. Dar de ce arest preventiv ? Sa previna ce ? O fi vre-un pericol public ?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by