O grădiniță din Timișoara a fost evacuată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență marți dimineață, după ce directoarea a aflat din presă numele firmei care a făcut deratizarea în blocul în care au murit trei oameni, din cauza substanței folosite. Directoarea grădiniței a constatat astfel că este aceeași firmă, iar dezinsecția în unitatea de învățământ a fost făcută luni. Întrebat de ce pompierii nu au fost cei care să se sesizeze, în condițiile în care patronul firmei este deja reținut și le-a dat detalii anchetatorilor încă de luni seară despre locurile în care a făcut deratizare, șeful ISU a spus că nu a avut aceste informații.

TimisoaraFoto: tion.ro

Întrebat de jurnaliști, într-o conferință de presă, de ce pompierii nu au aflat încă de noaptea trecută de la procurori că firma Bistim Dera SRL a făcut dezinsecție și deratizare și în această grădiniță, în condițiile în care patronul era la audieri și a dat detalii despre locurile în care a făcut deratizare, comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, Lucian Mihoc, a spus că pompierii au aflat despre această nouă locație după ce directoarea grădiniței a sunat la 112. "Nu am primit această informație (de la anchetatori – n.r.) Am primit-o prin apel”, a răspuns șeful ISU.

Directoarea grădiniței a sunat la 112 după ce a aflat din presă numele firmei care a făcut deratizarea în blocul în care au murit 3 oameni și a constatat că este aceeași care a făcut dezinfecția și în grădiniță, luni.

După apelul la 112, pompierii au mers la grădinița privată, unde învață peste 50 de copii, și au evacuat sediul.

"Astăzi, în jurul orei 9.30, la sediul inspectoratului a fost primit un apel pe numărul de fix prin care s-a spus că de la o grădiniță din Timișoara, o grădiniță privată, s-au efectuat lucrări în cursul zilei de ieri (luni – n.r.), lucrări de dezinsecție/deratizare, fapt pentru care imediat echipajul de cercetare CBRN s-a deplasat acolo. S-au efectuat măsurători care nu indicau prezența niciunei substanțe, au fost ventilate suplimentar spațiile, aceasta a fost măsura pe care le-am cerut-o suplimentar personalului didactic, evacuarea celor aproximativ 50 de copii. (...) Nu s-au identificat substanțe periculoase și activitatea a fost reluată”, a spus șeful ISU Timiș.

CITEȘTE ȘI: Noi informații în ancheta de la Timișoara, unde 3 oameni au murit după ce a fost făcută deratizarea într-un bloc: DSP nu a verificat niciodată această firmă