Ministrul Mediului, către meteorologi: M-aş bucura foarte mult să fiu informat că ninge, ca să intre şi urşii în hibernare

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 19 noiembrie 2019, 11:08 Actualitate | Esenţial


Ursoaica cu pui
Foto: Pixabay
"M-aş bucura foarte, foarte mult să fiu informat, indiferent cât de târziu în noapte, că va ninge, ca să intre şi urşii în hibernare, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Costel Alexe, prezent la un eveniment organizat de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Declarațiile au loc la două zile de la incidentul din Harghita, unde un urs rănit a agonizat 18 ore pe șosea.

Ministrul Mediului a participat la sesiunea ştiinţifică anuală a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), cu tema "Extreme meteorologice ale anului 2019", unde a lăudat instituția pentru "profesionalismul apreciat şi la nivel mondial", potrivit Agerpres.

În acest context, el a spus că una dintre puținele persoane cu care corespondează pe WhatsApp după ora 22:00 este directoarea ANM, Elena Mateescu, și că s-ar bucura foarte mult ca aceasta să îl anunțe, oricât de târziu în noapte, că ninge, "ca să intre și urșii în hibernare".

"Vă asigur şi vreau să spun foarte sincer că, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, aveţi în mine nu doar un sprijin, aveţi în mine un coleg şi în tot ce înseamnă problematica Administraţiei Naţionale de Meteorologie voi fi partener. Cu puţine persoane corespondez pe WhatsApp după ora 22:00, iar doamna Mateescu (Elena Mateescu, director general al ANM, n.r.) este una dintre acele persoane, datorită avertizărilor meteo care mi se aduc la cunoştinţă. M-aş bucura foarte, foarte mult să fiu informat, indiferent cât de târziu în noapte, de către doamna Mateescu, că ninge, ca să intre şi urşii în hibernare", a spus ministrul Mediului.

Un urs a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, județul Harghita. Animalul, grav rănit sâmbătă, în jurul orei 18.00, a agonizat pe marginea drumului până duminică la prânz, pentru că autoritățile nu reușeau să ia o decizie. Până la urmă, s-a luat decizia ca animalul să fie împușcat pentru a-i curma suferința.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1588 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Te-ai pus de acord cu cel de la transporturi? (Marţi, 19 noiembrie 2019, 12:09)

    Amad [utilizator]

    Dă doamne sa ningă, să intre urşii în hibernare, să nu mai trebuiască să facem ceva!
    Dă doamne sa nu ningă, să nu se blocheze străzile!
    Dă doamne să nu vina criza!
    Dă doamensa nu mă înbolnăvesc!

    Doamne ajută !
    Doamne feresşte!

    Eu zic sa-l punem PM pe Dumnezeu.
  • +1 (3 voturi)    
    Daea Reloaded! (Marţi, 19 noiembrie 2019, 12:26)

    Airwaves [utilizator]

    Daea reloaded! Si atat!
  • 0 (2 voturi)    
    Dăștept tare și ăsta (Marţi, 19 noiembrie 2019, 12:33)

    Tescovin [utilizator]

    1. Faptul că ninge nu înseamnă automat că urșii intră în hibernare. Urșii nu hibernează din cauza frigului, ci din cauza lipsei hranei. Teoretic zăpada înseamnă mai puțină hrană disponibilă, dar nu e musai să fie așa, mai ales dacă mulți urși s-au învățat că găsesc de potol la tomberonul comunal, fie ploaie, fie ger.

    2. Și ce te faci totuși după ce se topește zăpada ? O mai rogi pe d-na Mateescu să aranjeze o ninsoare zdravănă și în iunie ? Dar problema de fond când o rezolvăm ?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by