Demiterea președintelui: Trump anunță că îi surâde ideea de a depune mărturie în fața Congresului

de DG     HotNews.ro
Luni, 18 noiembrie 2019, 16:21 Actualitate | Esenţial


Donald Trump
Foto: Flickr/ The White House
​Președintele Donald Trump, împotriva căruia a fost declanșată procedura de punere sub acuzare pentru Scandalul Ucraina, a anunțat că îi surâde ideea de a depune mărturie în fața Comisiei de anchetă, deși consideră că întreaga acțiune este o vănătoare de vrăjitoare.

Trump a făcut acest anunț pe twitter, lansând un nou atac la adresa președintelui Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, pe care a făcut-o ”nebună”.


”Nebuna noastră președintă a Camerei Reprezentanților, bună de nimic, nervoasa Nancy Pelosi (...) a sugerat că aș putea să depun mărturie în simulacrul de procedură de punere sub acuzare, care nu este altceva decât o vânătoare de vrăjitoare. Ea a mai spus că aș putea să fac asta în scris. Deși nu am greșit cu nimic și nu vreau să legitimez în vreun fel acest proces fals, îmi place ideea și o voi lua serios în calcul pentru a determina Congresul să se concentreze din nou (pe chestiunile importante-n.red)”, a transmis Trump, pe twitter.

Camera Reprezentanților a început, săptămâna trecută, pe 13 noiembrie, primele audieri publice, televizate, din ultimii 20 de ani, în cadrul procedurii de punere sub acuzare a președintelui Donald Trump în ”Scandalul Ucraina”. Este pentru prima oară în ultimele două decenii, după ancheta împotriva democratului Bill Clinton, și, în același timp, este doar a treia oară când au loc astfel de audieri în istoria modernă a președinției americane.

Audierile publice nu duc automat la punerea sub acuzare a președintelui, scopul lor fiind acela de a aduce în atenția publicului cazul. Marele risc pentru Donald Trump este acela ca audierile să ducă la o schimbare radicală în ceea ce privește opinia publică, în așa măsură încât republicanii să fie tentați să îl abandoneze.

Pe de altă parte, cel mai mare risc pentru democrați (cei care au inițiat procedura) este acela ca opinia publică să închidă televizoarele după primele 5 minute de audieri, cu alte cuvinte să refuze să dea atenție unei povești prea complicate.

Martorii, cât de convingători, coerenți și credibili sunt ei, reprezintă un alt element esențial. Cel care este cel mai persuasiv în relaterea narațiunii va conta enorm. Oamenii simpli vor trebui să judece singuri dacă președintele american a comis un abuz de putere cerând Ucrainei să intervină și să îl investigheze pe fiul lui Joe Biden și pe fostul vicepreședinte sau dacă ceea ce a făcut nu e mare lucru, ascultând practic ambele tabere.

Raportul elaborat de comisia de anchetă din Camera Reprezentanților, dominată de democrați, după audieri, ar urma să fie supus la vot în plen, iar pentru a trece este nevoie de majoritatea simplă. Dacă este adoptat de Camera Reprezentanților, procedura se mută în Senat, unde are loc un proces la finalul căruia membrii acestei camere decid cu votul a două treimi. Punerea sub acuzare duce la demiterea președintelui.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1083 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    Am gasit Transcrierea convorbirii. Trump ftw!!! (Luni, 18 noiembrie 2019, 16:36)

    Lok [utilizator]

    E practic 5 minute de lectura sforaitoare. Dar poate lamuri tot:
    https://www.scribd.com/document/427409665/Ukraine-Call-Transcript
  • -2 (8 voturi)    
    President Camacho (Luni, 18 noiembrie 2019, 17:00)

    tudor74 [utilizator]

    Filmul Idiocracy se pare ca nu e fictiune ci documentar!
  • +4 (6 voturi)    
    Oare Ambasadorul in Ucraina lupta pt justitie? (Luni, 18 noiembrie 2019, 17:05)

    xolv [utilizator]

    sau pentru partidul care l-a propus ?
  • +2 (6 voturi)    
    Circ pentru a mentine mobilizarea simpatizantilor (Luni, 18 noiembrie 2019, 17:23)

    animatron [utilizator]

    Dna Pelosi a cedat presiunii enorme facute de baza electorala tanara ce alunecaa periculos spre extrema stanga (s-a ajuns ca insusi Obama sa intervina public in a denunta fenomenul stangist).

    Liderii moderati ai Partidului Democrat sunt perfect constienti ca nu exista nici un fel de sansa, realist analizand situatia, ca dl Trump sa fie demis de Senatul controlat de republicani (Camera doar trimite dosarul la Senat, acesta din urma fiind forul decizional).

    De asemenea, se temeau de efectele negative indirecte asupra candidatului Biden, al carui fiu se dovedeste a fi implicat in afaceri cu gaz rusesc alaturi de oligarhi rusi din Ucraina.

    O mare problema de credibilitate pt Biden si deja se vede in sondaje, avansul sau s-a redus la cateva puncte procentuale, iar in unele state e dat deja invins de alti candidati la investitura.

    De aceea, dupa ce dna Pelosi a dat satisfactie extremei stangi populiste, s-a grabit sa spuna ca ancheta si decizia trebuie sa fie rapide, ca totul sa se termine inainte de inceperea campaniei propriu-zise pt alegerile din 2020.

    Democratii au deja pe brate esecul lamentabil al "Rusiagate" si neplacuta audiere publica a procurorului Muller, audiere care s-a intors impotriva democratilor.

    Un nou esec nu-i va avantaja cu nimic in campanie si va fi si mai rau daca singurul candidat moderat important, Biden, va iesi din cursa.

    Semn de panica, Obama a intrat foarte prematur in arena campaniei pt 2020, atacand curentul populist de stanga Warren-Sanders-AOC.

    Cel putin 2 candidati moderati cu potential se pregatesc deja pt inlocuirea lui Biden, primarul Buttigieg trage si el speranta la votul moderatilor si unii, prin Iowa, par sa il prefere in locul lui Biden, iar Hillary Clinton, desi pare un cosmar pt unii democrati, e din ce in ce mai prezenta in campanie.

    A mai ramas 1 an si democratii inca nu au un lider, sunt divizati si cel putin 18 candidati (chiar 20 cu cei de pe margine) inca se bat intre ei pt investitura.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by