Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat luni că ministerul va înainta documentele pentru demiterea prefectului de Harghita către premier, iar acesta va fi demis, ca urmare a faptului că nu s-a implicat în rezolvarea eficientă a cazului în care un urs rănit a fost lăsat să zacă pe șosea ore întregi.

Urs lovit de masinaFoto: DRDP Iasi

”Demiterea se face de către premier, noi facem documentele care vor fi înaintate premierului și va fi demis. A greșit în momentul în care a tratat funcția sa ca pe o funcție cu rol decorativ. Sâmbătă a luat act de ce s-a întâmplat și a fost suficient, nu s-a implicat astfel încât să nu existe o asemenea situație neplăcută. (...) Am constatat că nu sunt respectate proceduri”, a declarat ministrul.

El a mai spus că jandarmeria are armamentul necesar intervenției în astfel de situații, dar nu are tranchilizante și nici specialiști. ”Am vorbit cu cei de la jandarmerie, există temei legal (pentru a interveni-n.red), dar am aflat, spre stupoarea mea, că au armament, dar nu au tranchilizante și nici specialiști”.

De asemenea, Vela a mai acuzat că, în majoritatea județelor, nu au fost încheiate protocoale de colaborare între prefecturi și jandarmerie pentru astfel de situații.

Ministrul a mai spus că nu vrea să folosească cuvinte prea dure, dar a lăsat să se înțeleagă că prefectul de Harghita a mințit atunci când a fost chestionat în legătură cu situația creată, susținând că a aflat despre incident abia duminică dimineața. ”I-am transmis prefectului că l-a indus un pic în eroare pe secretarul de stat. A spus că a aflat duminică”, a declarat Vela.

Orban: Au tergiversat luarea deciziei

Premierul Ludovic Orban a declarat, la rândul său, că medicul veterinar și prefectul județului au tergiversat foarte mult luarea deciziei.

”Au tergiversat foarte mult luarea acestei decizii. Am înțeles că medicul veterinar nici măcar nu avea tranchilizante la el în momentul în care s-a dus acolo. Evident, eu am comunicat cu ministrul de Interne și ministrul mediului. La Ministerul Mediului la ora 11.05 s-a primit solicitarea de aprobare a deciziei și la 12.00 s-a luat decizia de a pune capăt suferinței ursului. La Ministerul de Interne i-am solicitat ministrului să analizeze acțiunea prefectului și am văzut că va demara de schimbare din funcție”, a declarat Ludovic Orban, citat de Mediafax.

El a mai precizat că, potrivit actelor normative, medicul veterinar ar fi trebuit să evalueze situația, prefectul ar fi trebuit să convoace Comitetul pentru Situații de Urgență și trebuia luată decizia privitoare la soarta ursului, care fie să fie tratat, mai ales că am înțeles că în județul Harghita există două centre în care se puteau face intervenții, fie să se ia decizia să îi fie curmate suferințele”.

Un urs a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, județul Harghita. Un minor aflat în maşină a suferit un atac de panică. Animalul, grav rănit sâmbătă, în jurul orei 18.00, a agonizat pe marginea drumului până duminică la prânz, pentru că autoritățile nu reușeau să ia o decizie. Până la urmă, s-a luat decizia ca animalul să fie împușcat pentru a-i curma suferința.