Ludovic Orban, despre autostrada Comarnic-Brașov: Nu putem să o facem într-o guvernare de tranziţie

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 15 noiembrie 2019, 19:14 Actualitate | Esenţial


Ludovic Orban
Foto: Agerpres
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Brașov, că autostrada Comarnic-Brașov nu poate fi realizată în timpul unei guvernări de tranziție, care durează cel mult un an, fiind un obiectiv care trebuie asumat într-un mandat de patru ani.

Premierul Ludovic Orban a spus, vineri, într-o conferință de presă la Brașov, că autostrada Comarnic-Brașov este prioritară, dar nu poate fi făcută într-o guvernare de tranziție, scrie Mediafax.

„Trebuie să vedem exact care este situaţia legată de acest tronson Comarnic-Braşov, care, din punctul nostru de vedere, reprezintă o prioritate. Oricum, sunt convins că vom ajunge de la Bucureşti la Braşov mult mai repede cu avionul pe aeroportul realizat de Consiliul Judeţean decât pe tronsonul de autostradă, dar ne propunem ca obiectiv să realizăm şi acest tronson de autostradă, dar evident nu putem să o facem într-o guvernare de tranziţie, care are o durată de maxim un an de zile, şi acest obiectiv nu poate fi asumat decât pentru un mandat de patru ani”, a declarat Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, în ultimii ani nu s-a făcut nimic pentru continuarea proiectului.

„Trebuie să desțelenim situația legată de tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov. Vă readuc aminte că în perioada nu foarte lungă cât am fost ministru al Transporturilor, pentru tronsonul Comarnic-Brașov am aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții și am lansat procedura de realizare a unui contract de concesiune de lucrări publice, de partenieriat public-privat, pe care l-am lăsat după realizarea preselecției, în care rămăseseră în competiție patru consorții, iar din 2008, de când am plecat de la Ministerul Transporturilor, nu s-a întâmplat nimic. De două ori a fost selectat același consorțiu, și de fiecare dată consorțiul care a fost selectat nu a găsit finanțare”, a mai spus premierul.

Acesta susține că în cel mult o lună va fi stabilită o strategie pentru realizarea autostrăzii.

„Strategia este să realizăm acest tronson de autostradă, fie cu finanţare de la buget, fie prin PPP. Dacă alegem soluţia parteneriatului public-privat, nu se va ocupa domnul Ghizdeanu, că domnul Ghizdeanu a plecat de la Comisia de Prognoză, nu se va ocupa nici Comisia de Prognoză care nu are niciun fel de capabilitate, dacă alegem PPP-ul, în mod evident vom alege o formă de PPP care să fie realizată în acord cu toate standardele europene în acest domeniu şi eventual cu asistenţă fie din partea BEI, BERD, Băncii Mondiale, care să ducă la un contract de parteneriat public privat într-adevăr funcţional şi care să permită realizarea cât mai rapidă a acestui tronson de autostradă. Dacă luăm decizia de a merge pe PPP. Putem să luăm decizia să-l finanţăm de la bugetul de stat şi asta este posibil. În mod evident, în maxim o lună de zile vom lua decizia”, a mai spus Ludovic Orban.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3802 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    . (Vineri, 15 noiembrie 2019, 19:18)

    Sarmat [utilizator]

    Atunci domnu', de ce nu cedezi guvernarea USR-ului? Incompetentilor. Va veti prabusi in mai putin de 1 an.
  • +2 (6 voturi)    
    deci, nu face autostrada!!! (Vineri, 15 noiembrie 2019, 19:33)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    parca nu a fost Ludovic Orban ministru al transporturilor!!!??? Cati km a facut atunci?
    • +3 (3 voturi)    
      . (Vineri, 15 noiembrie 2019, 20:49)

      Sarmat [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      King David Hotel e hotel de 5 stele in Yerushalaim. :)
    • +1 (1 vot)    
      lotul 3? se deschide? (Vineri, 15 noiembrie 2019, 22:07)

      Je__ [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      se umflau muschii in parcare cum deschid ei tronsonul imediat. ProInfrastructura dadea numai articole si interviuri...si iata..saptamanile trec, expertiza abia se taraste...lotul ramane inchis

      O fi de la bugetul paralel gasit de Citu? Sau s-au micsorat bilele ministrului transportului cand sa semneze procesul verbal de predare? Unde sunt vitejii aia care mai mai ca reparau ei in locul constructorilor....ca vad ca au dat si astia in cucu cucu, de nu misca nimic
  • +2 (4 voturi)    
    Adica (Vineri, 15 noiembrie 2019, 20:38)

    consumator2 [utilizator]

    Votati-ne ca sa facem in 4 ani tot ce nu am facut in 30 de ani:))) Sictir psd, pnl, etc
  • +1 (3 voturi)    
    ăsta este adevărul (Vineri, 15 noiembrie 2019, 20:53)

    NJozsef [utilizator]

    În sfârsit cineva spune adevărul: acest guvern nu poate rezolva toate problemele care s-au adunat in 30 de ani.
    E suficient dacă reuşeşte să rezolve o problemă pe zi fiecare ministru.
    Pe fiecare ne doare câte ceva, atâtea milioane de probleme nu poate rezolva nimeni.
    Măcar să nu promită aiurea lucruri pe care apoi nu le pot respecta.
  • +3 (3 voturi)    
    Vedeti ce a declarat Florin Catu (Vineri, 15 noiembrie 2019, 20:53)

    galeo [utilizator]

    Ministerul de finante a declarat ca nu e treaba statului sa construiasca infrastructura.
    De asemenea a mai declarat si ca sanatatea si educatia nu sunt prioritati.
  • 0 (0 voturi)    
    anticipez ca PNL ul (Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 17:58)

    Kosmos [utilizator]

    Va face exact ce a facut si PSD ul inainte de alegeri ..cu mana in borcanul de miere isi va mari bazinul de votanti


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by