​Fostul subsecretar de stat din Ministerul de Interne Valeriu Mihai, cel de la care, potrivit surselor HotNews.ro, ar fi ajuns la Liviu Dragnea informațiile despre ceea ce se întâmpla în 10 august 2018, a transmis presei un punct de vedere în care nu face nicio referire la prezența sa în Piața Victoriei, însă reproșează că a fost redus la statutul de "șofer al cuiva", "după 24 ani de muncă și pregătire profesională continuă".

Protest Piata Victoriei 10 august 2018Foto: Hotnews

Valeriu Mihai spune că "în cadrul știrilor prezentate recent despre evenimentele din 10 august 2018Ț au fost făcute și referiri la adresa sa care i-au "afectat considerabil demnitatea personală, dar mai ales pe cea profesională".

El aduce "câteva clarificări esențiale", spunând că este foarte dificil să vadă cum este redus la statutul de "șofer al cuiva": "Vă pot spune că este foarte dificil să văd cum sunt redus la statutul de "șofer al cuiva" (cu tot respectul pentru aceasta meserie), după 24 ani de muncă și pregătire profesională continuă, timp în care am ocupat cu precădere funcții operative și, în ultimul timp, de comandă".

Valeriu Mihai mai spune că, deși CV-ul său este public, iar "informațiile pe subiectul abordat sunt importante pentru opinia publică, care are dreptul să cunoască în mod corect cine ocupă o funcție de demnitate publică în țara noastră, niciun moment nu s-a făcut vreo referire la pregătirea și experiența" sa profesională.

"Nu am regretat niciun moment cariera pe care am ales să o urmez și mi-am asumat întotdeauna răspunderea pentru acțiunile mele. Nerespectarea principiilor ce guvernează munca pe care am desfășurat-o implică răspunderea legală (penală), lucru pe care mi-l asum în totalitate!. Vorbele nesusținute de adevăr pot face mult rău, gratuit și ireparabil. Aș dori că acum, după o muncă de-o viață dedicată serviciului public, să îmi păstrez demnitatea știrbită și respectul familiei, precum și al celor cu care am lucrat împreună sau pe care am avut privilegiul să-i conduc, prin prisma funcției deținute. Totodată, consider că doar aceste persoane, care au lucrat efectiv cu mine și mă cunosc, sunt îndreptățite să vorbească despre mine în ceea ce privește caracterul meu, comportamentul și evoluția mea profesională, ce știu și ce nu știu sau modul meu de relaționare cu oamenii", mai afirmă Valeriu Mihai.

De asemenea, el atașează CV-ul său. Potrivit documentului, din 14 august 2018 Valeriu Mihai este pus la dispoziția conducerii Ministerului de Interne, "până la identificarea unei funcții corespunzătoare pregătirii profesionale".

Valeriu Mihai nu face însă nicio referire la rolul și prezența sa în Piața Victoriei în 10 august 2018.

Informațiile despre ceea ce se întâmpla în timpul manifestației din 10 august 2018 din Piața Victoriei și despre intervenția jandarmilor ajungeau la fostul lider al PSD Liviu Dragnea, potrivit surselor HotNews.ro. Acestea spun că unul dintre pionii importanți din Piața Victoriei a fost în acea seară subsecretarul de stat pentru ordine și siguranță publică din Ministerul de Interne Mihai Valeriu, care făcea naveta pe motocicletă între Piața Victoriei și MAI. De la acesta, informațiile ajungeau inclusiv la Liviu Dragnea, prin Adrian Mlădinoiu, fost secretar de stat în SGG și fost șofer și bodyguard al lui Dragnea, au declarat sursele citate.

Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 a fost desecretizat, a anunțat joi ministrul de Interne, Marcel Vela. El a precizat că DIICOT a luat act de declasificarea raportului, care poate fi folosit acum în cercetarea penală și care va putea fi făcut public la finalul anchetei procurorilor. Ministrul de Interne a spus, într-o conferință de presă, că toate instituțiile cărora le-a cerut avizul pentru declasificarea raportului și-au dat acordul, inclusiv Jandarmeria fiind de acord.

Potrivit acestuia, raportul va putea fi făcut public abia la finalizarea anchetei penale.