Parlamentul României va fi condus, timp de trei zile, de vineri până duminică, de reprezentanţi ai tinerei generaţii, în cadrul unui proiect educativ organizat de Asociaţia Pro Democraţia în parteneriat cu Camera Deputaţilor şi Fundaţia Hanns Seidel România, informează Agerpres.

StudentiFoto: Hotnews

Proiectul educativ „Parlamentul Tinerilor”, aflat la cea de a XI-a ediţie, reuneşte peste 100 de liceeni şi studenţi din toată ţara într-un eveniment care îşi propune să le ofere cea mai veritabilă experienţă a modului în care se iniţiază şi se votează legile unei ţări, a precizat joi Asociaţia Pro Democraţia.

Conform sursei citate, simularea procesului decizional prin intermediul tinerilor, pe grupuri şi comisii parlamentare, are ca principal obiectiv promovarea valorilor democratice şi a rolului important pe care tinerii îl joacă într-o democraţie. De asemenea, proiectul doreşte să familiarizeze participanţii cu doctrinele tuturor partidelor politice parlamentare şi să ofere tinerilor cadrul pentru susţinerea unor dezbateri în legătură cu teme aflate pe agenda publică.

„Datorită contextului actual prin care trece societatea românească, considerăm necesară educaţia tinerei generaţii în spirit civic. Implicarea tinerilor în procesul decizional la cel mai înalt nivel este foarte importantă într-o societate, iar proiectul de faţă vine să susţină acest lucru în speranţa că tinerii de astăzi îşi vor lua în serios rolul de cetăţean activ pentru o mai bună guvernare democratică. În contextul alegerilor parlamentare de anul viitor, considerăm că este important ca tinerii să înţeleagă mai bine care este rolul Parlamentului pentru a vota în cunoştinţă de cauză”, precizează comunicatul.

În prima zi, după ceremonia de deschidere a Parlamentului Tinerilor 2019, tinerii vor lucra în grupuri parlamentare, a doua zi - în cele patru comisii de specialitate, iar în a treia zi se vor reuni în plenul Camerei Deputaţilor, unde vor fi aleşi preşedintele Parlamentului Tinerilor şi cei doi vicepreşedinţi, în urma propunerilor fiecărui grup parlamentar.

Sesiunea de alegeri va fi urmată de dezbaterea legilor şi a modificărilor aduse în comisiile de specialitate pentru a fi votate.