Dosarul 10 august: Cine se afla la butoane și cum era ținut la curent Liviu Dragnea

de S.J.     HotNews.ro
Vineri, 15 noiembrie 2019, 5:31 Actualitate | Esenţial


Violente ale jandarmilor
Foto: Stirile ProTV
Carmen Dan, care se afla în concediu în 10 august 2018, a venit la biroul de la Ministerul de Interne și a preluat comanda operațiunilor. Informațiile despre ceea ce se întâmpla în timpul manifestației în Piața Victoriei și despre intervenția jandarmilor ajungeau la fostul lider al PSD Liviu Dragnea. Viorica Dăncilă a declarat despre informațiile obținute de HotNews privind dosarul 10 august că „și pe mine vor să mă amestece".

Carmen Dan, aflată în concediu la data de 10 august, a venit la biroul de la Ministerul de Interne și a preluat comanda operațiunilor în jurul orei 12:00, arată Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018, care a fost desecretizat joi, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate dosarului.

Potrivit acestora, Carmen Dan a preluat comanda de la Nucu Marin, secretar de stat în MAI la acea dată. Din acel moment, ordinele au fost date prin intermediul lui Mihai Valeriu, subsecretar de stat, au precizat sursele citate. Raportul prezintă detaliat misiunile, unitățile efective deplasate în zona Pieței Victoria și desfășurarea evenimentelor pe ore și minute. Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 a fost desecretizat, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela.

El a precizat că DIICOT a luat act de declasificarea raportului, care poate fi folosit acum în cercetarea penală și care va putea fi făcut public la finalul anchetei procurorilor. Ministrul de Interne a spus, într-o conferință de presă, că toate instituțiile cărora le-a cerut avizul pentru declasificarea raportului și-au dat acordul, inclusiv Jandarmeria fiind de acord. Potrivit acestuia, raportul va putea fi făcut public abia la finalizarea anchetei penale.

Legat de șefii Jandarmeriei la momentul 10 august și care sunt încă în diverse funcții, ministrul de Interne a spus că urmează să vadă concluziile comisiei care i-a anchetat pe linie administrativă, iar săptămâna viitoare va anunța exact ce se întâmplă cu anchetele disciplinare.

Informațiile despre ceea ce se întâmpla în timpul manifestației din 10 august 2018 din Piața Victoriei și despre intervenția jandarmilor ajungeau la fostul lider al PSD Liviu Dragnea, potrivit surselor HotNews.ro.

Acestea spun că unul dintre pionii importanți din Piața Victoriei a fost în acea seară subsecretarul de stat pentru ordine și siguranță publică din Ministerul de Interne Mihai Valeriu, care făcea naveta pe motocicletă între Piața Victoriei și MAI. De la acesta, informațiile ajungeau inclusiv la Liviu Dragnea, prin Adrian Mlădinoiu, fost secretar de stat în SGG și fost șofer și bodyguard al lui Dragnea, au declarat sursele citate.

„Pentru anchetă este esențial acest raport, pentru că era foarte important să se stabilească cine a avut comanda operațiunii și ultimul cuvânt și să se demonstreze că fostul ministru Dan a fost coordonatorul operațiunii, și nu secretarul de stat Gheorghe-Nucu Marin”, afirmă sursele citate. De asemenea, surse oficiale spun că raportul conține date de la codurile persoanelor responsabile pentru intervenție, care vorbeau pe anumite stații, până la anumite mișcări de personal.

Surse judiciare spun că există suspiciuni că o parte dintre filmările cu intervenția jandarmilor nu ar fi ajuns la anchetatori, fiind „stopate pe traseu”. „Nu este exclus ca peste 4-5 ani să mai apară vreo filmare, așa cum s-a întâmplat în cazul Colectiv. Dar nimic nu se pierde”, au adăugat sursele citate.

Fostul ministru de Interne Carmen Dan susține că ea este cea care a declasificat mare parte a raportului necesar în ancheta 10 august, că acum nu s-a întâmplat de fapt nimic, iar ceea ce rămăsese clasificat - o pagină și jumătate, două - nu a fost din vina ei.

„Mă întreb și eu cum unele instituții o dată nu au fost de acord și altă dată au fost de acord", a declarat pentru HotNews.ro Carmen Dan, refuzând însă să spună ce instituții ar fi refuzat să-și dea avizul. Despre prezența ei în Ministerul de Interne de la ora 12.00, deși era în concediu, și despre preluarea coordonării intervenției, Carmen Dan susține că este doar un act de reponsabilitate: „Nu am luat comanda nimănui."

Legea spune că în momentul în care ministrul e in minister, sine die, el comandă”. Ea mai spune că doar a primit informații de la instituțiile implicate în coordonarea intervenției și că nu a dat ordine nici Jandarmeriei, nici Poliției. Carmen Dan a susținut că, de fapt, prin declasificarea documentelor secretizate din raport „nu s-a întâmplat nimic”, pentru că era un rest nesemnificativ care mai era clasificat.

Ea mai susține că a respectat întocmai legea și că acele documente care mai lipseau pentru anchetă au rămas secretizate din vina unor instituții care nu și-au dat avizul și pe care a refuzat să le nominalizeze.

Viorica Dăncilă a declarat, despre informațiile obținute de HotNews.ro privind dosarul 10 august, că „și pe mine vor să mă amestece". Liderul PSD a precizat că nu are informații pe care să le comunice anchetatorilor despre evenimentele de atunci, în acea perioadă fiind în concediu.

„Nu am ce să le spun anchetatorilor legat de 10 august. Am fost informată de acțiunile de pe 10 august. În perioada respectivă eram într-un concediu de patru zile, singurul din perioada în care am fost premier pe care președintele României mi l-a contestat la CCR. (…) Nu am nimic să-mi reproșez. Numele meu nu va apărea în acest dosar pentru că nu am niciun amestec în acest dosar”, a declarat, joi, prezidențiabilul PSD, Viorica Dăncilă, întrebată de informații în plus despre acest eveniment, potrivit Mediafax.

Viorica Dăncilă nu a vrut să comenteze informația potrivit căreia Liviu Dragnea ar fi primit informații atunci de la Jandarmerie și Guvern privind ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei pe 10 august 2018. De asemenea, referitor la întrebarea unui jurnalist potrivit căreia, în calitate de premier, ar ști dacă Liviu Dragnea a fost sau nu ținut la curent în acea perioadă cu ce se întâmpla în Piața Victoriei pe 10 august 2018, Viorica Dăncilă a precizat: „Nu am de unde să știu acest lucru”.

Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violențele de la mitingul diasporei din 10 august anul trecut. Șefii din Jandarmerie au fost puși sub acuzare în acest dosar pe 21 septembrie 2018, fiind acuzați de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals. Alături de șefii din Jandarmerie a fost pus sub acuzare, la acel moment, și secretarul de stat în MAI Dan Mihai Chirică.

Până acum au fost audiați peste 1.100 de martori şi sute de victime ale violenţelor. Doar o parte dintre documentele emise de structurile Ministerului de Interne au fost declasificate însă şi au ajuns la procurori.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















27460 vizualizari

  • +25 (35 voturi)    
    o secretara a luat comanda... (Vineri, 15 noiembrie 2019, 6:45)

    Coco Whistle [utilizator]

    in romania psdista e posibil, da. ...normal ca acest 'specialist' nu a mai facut diferenta intre cei care trebuiau luati cu duba si populatia care manisfesta pasnic, democratic. normal ar fi fost ca toti sa fie suspendati pina la finalizarea anchetei, fara plata salariilor inclusiv marele strateg, olguta care citeste opere cu teme de razboi ptr inspiratie; impotriva cui? acei procurori de caz daca nu-si fac datoria inseamna ca sint parte a sistemului. e timpul cernitului si a platilor.
    • +21 (21 voturi)    
      ...opinie... (Vineri, 15 noiembrie 2019, 9:20)

      baligosul [utilizator] i-a raspuns lui Coco Whistle

      O persoană venită din politică nu poate fi la comandă, aceasta este la conducere...O băgăm în socoteli pe madam Dan, o fostă secretară de școală și nu luăm în calcul activitățile lui dom Dragnea, ditamai șeful de partid, și parcă și șef de Cameră a Deputaților ?
      Păi el la Scroviștea cu ce se ocupa cu amanta, concubina, ea avea chef de așternut ?
      • -12 (16 voturi)    
        Dar cine se afla la butoane din partea #rezist? (Vineri, 15 noiembrie 2019, 11:31)

        simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui baligosul

        Este clar ca mitingul din 10 August 2018 al #rezist a fost organizat. Cine s-a ocupat de coregrafia sa?
        Principalul beneficiar era Klaus Iohannis (agent CIA) lucru care indica ca CIA se afla în spatele protestelor.
  • +22 (26 voturi)    
    Asta... (Vineri, 15 noiembrie 2019, 6:59)

    eurodaniel [utilizator]

    ...va ramane multa vreme un dosar mister! Se va taragana, se va lalai de la o instanta la alta pana cand ii vor iesi lui Iliescu maselele de minte! Apoi, cand acesta va depasi adolescenta tarzie, lucrurile vor fi deja atat de invechite incat se vor fi prescris de juma' de mileniu.
    Deci ... lasati orice speranta, voi cei intrati aici!
    Q.E.D.
    • +23 (23 voturi)    
      din pacate ai dreptate (Vineri, 15 noiembrie 2019, 8:40)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui eurodaniel

      pt ca judecatorii sunt de multe ori complici cu infractorii sau cu cei din politica , care i-au ajutat sa ajunga in scaunul de judecator ...... o mana spala pe alta
      • 0 (4 voturi)    
        O mana "numeste" pe alta (Vineri, 15 noiembrie 2019, 12:57)

        unsimpluom123 [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        Sau o mana "numeste" pe alta, cum ar zice domnul Klaus, cand va propune procurorul general si sefii parchetelor DNA, DIICOT, totii fiind probabil acceptati de Predoiu, actualul Ministru al Justitiei (a fost si in guvernul Tariceanu si Boc, daca a uitat cumva lumea).

        Desigur, toate acestea fara amestecul politicului in justitie, nu?
  • +17 (29 voturi)    
    In Videle (Vineri, 15 noiembrie 2019, 7:03)

    un domn [utilizator]

    locuitorii vor da numele unei strazi : Viorica Dancila, acea Strada Nu Va Avea Nici Un Sens
  • +17 (25 voturi)    
    in ce (Vineri, 15 noiembrie 2019, 8:11)

    nahir [utilizator]

    calitate era informat presedintele camerei deputatilor hamsterul flausat, aka liviu dragnea? Functia de presedinte de camera parlamentara, nu-i permite accesul la astfel de informatii. Si nici cea de presdinte de partid.
    carmencita era in concediu in apartamentul ala cu prizele care-i asculta flatulentele intelectuale? Altfel cum de a ajuns ea asa de repede la ministerul de interne?
    vasilicooo, norocul tau ca hamsterul te-a considerat suficient de tuta ca sa nu te bage in seama cu mizeria pe care a regizat-o pe 10 august 2018, ca altfel nu mai erai tu atat de ingenua. Iti place insa sa te bagi in seama.
  • -25 (43 voturi)    
    Iar dezgropam mortii? (Vineri, 15 noiembrie 2019, 8:38)

    Orbu_Braila [utilizator]

    Pacat ca n-a lasat Ceausescu un urmas destoinic sa ii trimita pe toti bagatorii aia de seama din piata la canal! Jumate din ei au sforait in loc sa mearga la alegeri cu ani in urma. Sa speram ca bataia le-a fost rupta din Rai cum spunem noi, romanii intelepti, si cand deschid ochii sa ni se alinieze macar primului viers al imnului national. Ala nou, ca totusi are si ea bataia limitele ei...

    Poate invatam de la 'francezi', ca jandarmii au semnat pentru a ne tine departe de orice golaniada organizata ilegal de tot felul de neaveniti, visatori inca intru schimbare.

    Si pentru a aduce un omagiu jandarmeriei am sa citez in final un ilustru politician in viata!!!

    Bravo baieti!!!
    • +13 (23 voturi)    
      Corect. (Vineri, 15 noiembrie 2019, 9:05)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui Orbu_Braila

      Ce atatia morti dezgropati? Si cu ilici la fel: nu se stie ca armata si securitatea "au semnat pentru a ne tine departe de orice golaniada organizata ilegal de tot felul de neaveniti, visatori inca intru schimbare" in 1989?

      O sa le transmit eu pentru tine: "Bravo baieti! Pacat ca nu i-ati impuscat pe toti, ca acum nu am mai fi avut cazuri gen 10 August, in care niste borfasi trebuie sa dea explicatii pentru magariile pe care le-au facut!".

      Intreb si io o intrbare: in cazul lui Kovesi, cand s-au "dezgropat mortii" cu tot felul de dosare fabricate la Sectia Speciala de Investigatie a Magistratilor , a fost ok?...
    • +20 (26 voturi)    
      mineri si mafioti in haine de jandarmi (Vineri, 15 noiembrie 2019, 9:17)

      Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui Orbu_Braila

      Asta am vazut in 10 august 2018. Indivizii care au batut romani, manifestanti pasnici, sunt incompatibili cu uniforma de jandarm. Iar faptul ca a existat coordonare intre oficiali PSD si provocatori pusi sa-i "atace" pe amicii lor in haine de jandarm este in sine fapta penala.
      • -8 (8 voturi)    
        Planul de atac... (Vineri, 15 noiembrie 2019, 10:44)

        Orbu_Braila [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

        Cel putin cineva a avut un plan. Nimic de acuzat!
        Pe urma la spartul targului apar si ceilalti tot cu un plan, dar mai anevoios si cu priza la publicul, schimbator de altfel si ala.

        Apropo daca din plan perpendicular nu se dadea in golan cu bata, ce farmec mai avea manifestatia? Noi pe cine mai huleam azi? Acu pe bune, de jos ai nostri e satula lumea, vrem ceva mai cu priza la reteaua sociala!
        • +2 (4 voturi)    
          Chiar nu ti-e rusine, os de securist ! (Vineri, 15 noiembrie 2019, 12:51)

          midufi [utilizator] i-a raspuns lui Orbu_Braila

          "Nimic de acuzat", auzi la el.
          Mah, nu ti-e rusine ?
          Stai jos, nu mai posta, ca iti carapa tastaura de rusine.
    • +5 (7 voturi)    
      Visinescu (Vineri, 15 noiembrie 2019, 9:51)

      Barnacopul [utilizator] i-a raspuns lui Orbu_Braila

      Dragostea mea...
  • +3 (21 voturi)    
    Cat a stiut Presedintele Romaniei despre asta? (Vineri, 15 noiembrie 2019, 8:39)

    Razvan_M [utilizator]

    Daca nu a stiut, de ce nu a stiut?
    • 0 (14 voturi)    
      ha? (Vineri, 15 noiembrie 2019, 9:29)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      cine?care dracu e pres Romaniei?milica tapu?
      • -1 (3 voturi)    
        Presedintele are niste institutii in subordine (Vineri, 15 noiembrie 2019, 13:15)

        Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui Point

        A fost informat presedintele despre aceasta actiune soldata cu sute de raniti din randul populatiei civile?

        Ca mie mi se pare ca vorbim despre un plan infractional la care au colaborat inalti functionari ai statului roman, dar si membri ai institutiilor de forta din Romania, pusi in subordinea PSD.
  • +3 (17 voturi)    
    Nu se compara (Vineri, 15 noiembrie 2019, 8:40)

    briciu [utilizator]

    Evenimentele din 10 August cu cele de la Mineriada doar sensibilitatea unora a crescut poate si pretentiile !
    • +3 (5 voturi)    
      Poate .. (Vineri, 15 noiembrie 2019, 9:06)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui briciu

      si pretentiile a crescut, desigur.
  • -1 (19 voturi)    
    O colcaiala (Vineri, 15 noiembrie 2019, 9:29)

    vodatepes [utilizator]

    O colcaiala. Inca un eveniment in care oamnei politici se folosesc de oameni simpli pentru as atinge tinta:CIOLANUL.
    Viorica a primit informatii ca se pregateste ceva si-a luat concediu de odihna ca sa nu fie in zona, Klaus stia ce urmeaza si a vrut cu orice pret ca Viorica sa fie in Bucuresti la Guvern sa lege totul de numele ei astfel face scandal ca Viorica a plecat in concediu si depune sesizare la CC. restul se stie. Oameni de buna credinta au fost in piata iar jigodiile s-au folosit de ei facand scandal ajung la lupte cu jandarmii. In spate a fost gasca lui Livache si gasca lui Klaus iar cei din piata masa de manevra. S-a desecretizat sa vada gasca lui Klaus daca ei apar acolo in raport. Un eveniment ca la revolutie unde oamnei simpli au fost masa de manevra.
  • +8 (14 voturi)    
    Câtă nerușinare ! (Vineri, 15 noiembrie 2019, 10:25)

    asavreau [utilizator]

    Dragnea petrecea la Scroviștea,juca baba-oarba prin pădurea de acolo cu Viorica,Carmen,Irina,Olguța și altele,că nu-i știu tot haremul.Când a văzut că sau adunat trupele a trimis-o pe Carmen să coordoneze conform indicațiilor pe care le dădea Dragnea.Românii bătuți,umiliți în Piața Victoriei și mahării PSD petreceau cu nerușinare la Scroviștea.Fix atunci și-a luat Viorica 4 zile de CO.Să spună unde a fost!
    • -7 (13 voturi)    
      Babe.... (Vineri, 15 noiembrie 2019, 10:57)

      Orbu_Braila [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Pai daca unii vin in vacanta, altii sa nu se duca?
      Cred ca ghinionul face ca presedintele nostru sa fie un exemplu graitor in materie de organizat timpul liber. Exact atunci cand tara o cere.

      Acu pentru ce sa stai? Sa auzi vreo doua trei lozinci noi, impertinente? Doua saptamani dupa, inca o sa le vezi la TV cu putin noroc chiar si pe canalul de sport intre doua reclame la fiobilin.

      Oricum dupa cum se vede, manifestatia continua. Ca in telenovele, dupa doi ani de pauza, parca... N-ai pierdut nici un episod. Inca se mai omoara lumea... Din dragoste bre!
    • +2 (2 voturi)    
      10 August (Vineri, 15 noiembrie 2019, 20:53)

      DT34 [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Cum se face ca erau toti din conducerea PSD in concedii si petreceri?
      • +1 (1 vot)    
        pentru ca (Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 8:38)

        vizirul [utilizator] i-a raspuns lui DT34

        au premeditat totul:
        -sa se eschiveze de la orice raspundere pentru ceeace a urmat
        - planula fost elaborat in detaliu inclusiv provocarea jandarmilor de huliganii naimiti de PSD
        -asa zisa agresiune a manifestantilor asupra jandarmeritei pentru a putea justifica agresiunea barbara a jandarmilor asupra protestatarilor
        -recurgerea la gaze inca de la ora16 pentru a irita manifestantii
        - asa zisa incercare a manifestantilor de a intra in cladirea guvernului a fost regizata de acelasi PSD impreuna cu huliganii naimiti si care urma sa justifice brutalitatea fortelor de ordine dar si alegatia de a doua zi a madamei Dancila cum ca a fost o tentativa de lovitura de stat.
        -cine a fost initiatorul planului? nu cred ca e greu de ghicit!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by