Ministrul Finanțelor a precizat joi că deprecierea leului în raport cu euro și alte valute a fost o mișcare venită pe fondul unor cifre proaste din economie. Florin Cîțu a declarat la Digi 24 că a observat deprecierea leului din ultimele zile și că scăderea de joi nu i s-a părut o mișcare foarte mare a monedei naționale, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Leul s-a depreciat joi cu 0,34 bani, respectiv cu 0,07% faţă de euro, ajungând la un nou minim istoric în raport cu moneda unică europeană.

Cursul anunţat joi de Banca Naţională a României este de 4.7669 lei pentru un euro. Minimul anterior, de 4.7648 a fost atins în data de 25 ianuarie, la câteva saptamani dupa adoptarea OUG 114/2018.

„A fost o mișcare care este de câteva zile, am văzut o depreciere a leului în ultimele câteva zile. Nu mi s-a părut o mișcare foarte mare astăzi dar trebuie să ținem cont de contextul international. Au venit și date proaste din economie. Economia crește cu 3% versus 5,5% (n.r. estimare din buget), investițiile străine sunt mai mici după nouă luni decât anul trecut, industria are deja trei trimestre pe negativ. Am putea spune că sectorul industrial este în recesiune deci există și alte elemente negative acolo. Dar cursul știți cum e, moneda natională este cel mai bine să fie liberă. Crește, scade…”, a spus Cîțu.

Ministrul a refuzat să comenteze dacă deprecierea monedei naționale ajută cu deficitul în acest an.

Leul a demarat o tendinţă de depreciere faţă de euro în ultimele două luni şi jumătate, mai precis începând cu luna septembrie. Scăderea este de circa 4 bani pe perioada analizată. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spunea recent, în 6 noiembrie, că fluctuaţia leului, între 4,72 şi 4,76 unităţi pe euro este minoră în comparaţie cu evoluţiile forintului în Ungaria sau ale zlotului în Polonia, care au înregistrat variaţii mult mai mari.

Analiştii de la BT Capital Partners notează într-un raport adresat investitorilor datat 29 octombrie că dacă presiunea asupra leului se menţine, cu un curs situate peste 4,735, şi se ajunge ulterior la pragul de 4,77, am putea asista la continuarea deprecierii monedei naţionale până la 4,8 lei pentru un euro pe termen scurt/mediu.