Fostul ministru de Interne Carmen Dan susține că ea este cea care a declasificat mare parte a raportului necesar în ancheta 10 august, că acum nu s-a întâmplat de fapt nimic, iar ceea ce rămăsese clasificat - o pagină și jumătate, două - nu a fost din vina ei, ci a unor instituții care nu și-au dat acordul. "Mă întreb și eu cum unele instituții o dată nu au fost de acord și altă dată au fost de acord", a declarat pentru HotNews.ro Carmen Dan, refuzând să spună ce instituții ar fi refuzat să-și dea avizul. Despre prezența ei în Ministerul de Interne de la ora 12.00, deși era în concediu, și despre preluarea coordonării intervenției, Carmen Dan susține că este doar un act de reponsabilitate. "Nu am luat comanda nimănui. Legea spune că în momentul în care ministrul e in minister, sine die, el comandă".
Carmen Dan a susținut că, de fapt, prin declasificarea documentelor secretizate din raport "nu s-a întâmplat nimic", pentru că era un rest nesemnificativ care mai era clasificat. Ea mai susține că a respectat întocmai legea și că acele documente care mai lipseau pentru anchetă au rămas secretizate din vina unor instituții care nu și-au dat avizul.
Fostul ministru de Interne a refuzat să nominalizeze instituțiile, susținând că noul ministru, Marcel Vela, este cel care trebuie să consulte corespondența și să spună cine anume nu a fost de acord cu desecretizarea.
Despre prezența ei în minister de la ora 12.00, unde a preluat comanda intervenției din Piața Victoriei, Carmen Dan spune că a fost un act de responsabilitate să meargă în MAI, deși era în concediu, și că nu a preluat comanda de la nimeni pentru că, potrivit legii, în momentul în care ministrul e în minister, el comandă. Ea mai spune că doar a primit informații de la instituțiile implicate în coordonarea intervenției și că nu a dat ordine nici Jandarmeriei, nici Poliției.
Ce a declarat Carmen Dan pentru HotNews.ro:
"Să spună domnul ministru Vela, consultând corespondența, ce instituții au refuzat să își dea acordul pentru declasificare"
- "Acum nu s-a întâmplat nimic, ce s-a întâmplat?
- Raportul 10 august e declasificat din 31 ianuarie. Atunci, cu adresă semnată de ministrul în funcție la acel moment, s-a trimis această formă și către Parchetul General, care instrumenta la acea dată dosarul, și către cele două comisii din Camera Deputaților și Senat.
- Ce nu s-a declasificat nu a ținut nici de ministru, pentru că nu ministrul dispune nici clasificare, nici declasificare, ci de instituțiile care au transmis note pentru acest raport și care nu și-au dat acordul.
- Da, eu am cerut și sunt documente în acest sens. Declasificarea este rezultatul analizei unei comisii. Eu am procedat exact cum spune legea - acea comisie a purtat corespondență cu instituțiile emitente și le-a solicitat acordul pentru declasificare. S-a declasificat pentru ce s-a primit aviz pozitiv din raportul ăla. Deci din raportul de 20 de pagini s-a declasificat mai puțin o pagină și ceva, două pagini.
- Întrebați-l pe domnul ministru Vela (ce instituții nu și-au dat avizul pentru declasificare). Mă întreb și eu cum unele instituții o dată nu au fost de acord și altă dată au fost de acord.
- Dar răspunsul ăsta trebuie să vi-l dea domnul Vela, ministru în funcție. Să spună domnul ministru, consultând corespondența, ce instituții au refuzat să își dea acordul pentru declasificare.
- Și pentru mine este o mirare că a obținut avizul pentru declasificare, dar poate că a avut domnul ministru mai multe posibilități să obțină acest acord.
- Comisia care s-a ocupat de declasificare a făcut documente pentru declasificare, că așa spune legea. Procedura derulată de către comisie este în baza unor documente care ar trebui să se regăsească la minister".
Despre prezența în minister. "Un act de reponsabilitate. Atât timp cât e în minister, comanda o are ministrul, nu o ia de la nimeni"
- Faptul că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pe 10 august la ora 12.00 la minister nu poate fi decât un act de reponsabilitate. Nu am luat comanda nimănui. Legea spune că în momentul în care ministrul e în minister, sine die, comandă. Eu n-am făcut decât să fac cerere de întrerupere a concediului pentru că mi s-a părut absolut normal și firesc, ca ministru în funcție, să stau la minister, și nu în concediu. Și atât timp cât e în minister, comanda o are ministrul, nu o ia de la nimeni.
- Nefiind plecată din București, mi s-a părut normal să stau în minister, și nu acasă, în fața televizorului.
De ce a mers încă de la ora 12.00 la MAI: "Oricine consulta doar sursele deschise vedea că se anunța un moment destul de tensionat"
- Da, informații erau, nu cred că puteți contesta. Oricine consulta măcar sursele deschise, momentul acela se anunța destul de tensionat. Nu anticipam că va fi, ce a urmat. Dar, din sursele deschise și din celelalte informații pe care le aveam la dispoziție în pregătirea misiunii, mi s-a părut absolut normal să stau în minister, că așa trebuie să stea un ministru, nu acasă.
- Nu e o mare găselniță asta, că s-a întors ministrul Carmen Dan la ora 12.00 și a preluat comanda. Sine die, de drept, comanda aparține ministrului. Repet, mi-am făcut cerere de încetare a concediului, tot în conformitate cu legea. O spun răspicat că am ales ca dovadă de responsabilitate să nu stau acasă.
- În minister erau toate instituțiile care trebuiau să gestioneze acel moment. Am mers ca să primesc informațiile, pentru că asta am făcut. Nu am dat ordine nici la Jandarmerie, nici la Poliție. Ministrul a primit informații, că ministrul nu e comandant operativ.
- La DIICOT (unde se află dosarul privind violențele din 10 august) nu am fost solicitată să mă duc. Dacă vor considera că este necesar, eu nu am plecat din țară, să știți".
Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 a fost desecretizat, a anunțat joi ministrul de Interne, Marcel Vela. El a precizat că DIICOT a luat act de declasificarea raportului, care poate fi folosit acum în cercetarea penală și care va putea fi făcut public la finalul anchetei procurorilor.Ministrul de Interne a spus, într-o conferință de presă, că toate instituțiile cărora le-a cerut avizul pentru declasificarea raportului și-au dat acordul, inclusiv Jandarmeria fiind de acord.
Potrivit acestuia, raportul va putea fi făcut public abia la finalizarea anchetei penale.
tot si ca nu sta in pixul tau nimic ? nesimtita si mincinoasa, si mai mult de atata as putea zice criminal. ti ai adus latraii din batatura si ai folosit munitie de razboi ca sa iti atingi scopul ! rusine ! trebuie sa platesti atat de tare incat nici unul dupa tine sa nu isi mai permita sa faca un gest similar! tre’ sa platesti si tu si cei care au fost in spatele tau! rusine!
Buna dimineata.
Ai fost la caserie?
Sa vedem la proces cand: stai sa vezi ca Jandarmeria avea propria conducere, ca ea nu a stiut, etc
pt ca ulterior alte cereri sa se desecretizeze acele nume, sa mai stea dosarul prin tribunale vre-o 10 ani
1. De ce la momentul august 2018 a mintit si a afirmat ca NU a fost in minister, cand in realitate a fost, vedem acum. Oare minciuna aceasta nu ascunde ceva?
2. Zice Carmen Dan: "Am facut cerere de intrerupere a concediului si m-am prezentat la Minister". Cand a facut cererea, cui I-a adresat-o si daca i-a fost aprobata. Imi vine greu sa cred ca la miezul noptii, seful ei direct, adica doamna Dancila semna cereri de intrerupere a concediului... Daca este adevarat ce gandesc eu, atunci comanda "Sine Die" pe care o invoca Carmen Dan (apropo Carmen Dan, Sine Die nu era potrivita in acest loc... ca inseamna putin altceva decat crezi...), deci comanda lui Carmen Dan era ilegala, pentru simplul motiv ca in perioada concediului atributiile sunt delegate unui Secretar de Stat.
3. Daca tot afirmi ca desecretizarea nu a primit avizul unor institutii, atunci tot tu, si nu actualul ministru, trebuie sa denumesti institutiile. Altminteri, pare o insailare cu ata alba... Asa sa fie?
4. Daca tu ai fost in regula, atunci de ce te agiti si afirmi ca nu e o "mare gaselnita"? Pare ca de fapt ti-e frica de ceva...