Virgil Popescu: „Termoenegetica va fi noul Radet, dar cu aceleaşi probleme"

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 13 noiembrie 2019, 23:26 Actualitate | Esenţial


Virgil Popescu
Foto: Facebook
Ministrul Economiei, Energiei şi al Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat miercuri seara la Realitatea TV că Radet va fi înlocuit de noua firmă Termoenergetica, dar care se va confrunta cu aceleaşi probleme. „Va fi noul Radet, dar cu aceleaşi probleme”, a spus ministrul, potrivit Mediafax.

Virgil Popescu a explicat că Radet nu mai există din punct de vedere juridic, după ce instanţa a decis falimentul companiei, iar Elcen, compania de stat furnizoare se află de asemenea în reorganizare şi nu mai are cui să livreze energia termică.

„Radetul este e companie care are probleme de foarte mult timp. Chiar la începutul săptămânii trecute (...) am tras un semnal de alarmă şi am rugat Primăria să ia în calcul şi scenariu că s-ar putea ca Instanţă să se pronunţe pe falimentul Radetului, luni. Nimeni nu a crezut, doamna primar general a ieşit şi şi-a făcut numărul la televiziune, dar din păcate instanţa s-a pronunţat faliment. Asta ce înseamnă? Înseamnă ca Radet nu mai există juridic. Ne mai existând juridic înseamnă că Elcen, care este compania Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care este şi ea în reorganizare, nu mai are cui să livreze juridic, din punct de vedere juridic nu mai are contract cu Radetul, trebuie să aibă contract cu altă entitate juridică.

Am spus public soluţia Primăriei, ori un serviciu public al Primăriei, de alimentare cu energie termică, ori acea firmă, Termoenergetica. Noi liberalii, în august, am propus soluţia înfiinţarea Termoenergeticii, companiei şi licenţierea ei. Nimeni nu a luat în seamă în august”, a spus acesta. Virgil Popescu a mai spus că momentan noua compania care va trebui să înlocuiască Rade, Termoenergetica nu are încă licenţă, aşa că nu este funcţională, iar Consiliul General al Primăriei Capitalei nu a plasat acest subiect pe ordinea de zi a şedinţei de joi.

„Nu are licenţă, nu are încă licenţă. Eu am vorbit luni, cu preşedintele ANRE, nu avea licenţă. Astăzi am vorbit cu preşedintele ANRE, a depus documentaţia. Nu e funcţională acum, nu. A depus documentaţia. Mâine (Primăria Bucureşti n.r.) o să convoace Consiliul General care era convocat de luni, dar pe ordinea de zi nu există delegarea. Probabil o să suplimenteze. Eu stau să mă gândesc de luni până joi, ce au aşteptat? Trebuia convocată şedinţă de îndată a Consiliului General cu punctul ăsta pe ordinea de zi, ca să rezolve problema asta.

Până astăzi era rezolvată. Sunt convins că ANRE-ul va licenţia rapid, că nu îşi va permite nimeni să se joace cu aşa ceva, numai că odată licenţiată, problema nu s-a rezolvat", a mai declarat ministrul. Momentan, capitalul noii firme, Termoenergetica este e 20.000 de lei, iar dacă nu va primi finanţare, compania riscă să devină un "nou Radet” în cel mult 5 luni. "Termoenegetica (n.r.) va fi noul Radet, dar cu aceleaşi probleme.

Administratorul judiciar al Elcen a spus noi până se licenţiază şi până îşi rezolvă problema Termoenergetica noi avem nevoie de o comandă din partea Primăriei Bucureşti, dată prin lichidatorul judiciar de la Radet, prin administratorul Primăriei Drobeta Turnu Severin, ca să putem continua furnizarea agentului termic. Înţeleg că astăzi, s-a rezovat acest lucru, există această comandă dată şi până când se licenţiază Termoenergetica, care poate fi o licenţiere rapidă, dar până când transferă personalul, până când îşi rezolvă problema financiară, că nu e suficientă hârtia de licenţă.

Gândiţi-vă că acea energie termică trebuie plătită. Termoenergetica are bani acum? Nu are niciun ban. Capitalul ei e de 20.000 de lei. Trebuie să rezolve mâine în şedinţa Consiliului General şi o capitalizare a Termoenergeticii, că altfel nu are capacitate financiară şi până plăteşte populaţi îi trebuie o lună, poate chiar şi două luni până încasează banii de la populaţie, deci problema nu s-a terminat.

Astăzi am fost la Ministerul Finanţelor, am discutat cu ministrul Finanţelor, cu Elcenul, a venit şi celălalt creditor extern, Engie care e creditor masiv al Radetului şi ANAF-ul şi s-a găsit o soluţie, cu banii din subvenţii care să se ducă către Termonenergetica, de data aceasta. Mai sunt nişte bani la fosta companie Energetica care a fost declarată ilegală, şi acei bani trebuie să se ducă tot la Termoenergetica şi împreună să poată capitaliza această firmă să lucreze, pentru că nu are capital peste 3,4,5 luni avem un al Radet în faliment, o Termoenergetica în faliment şi nu am făcut nimic.”, a mai spus Virgil Popescu.

Situaţia Radet nu a putut fi îndreptată prin finaţarea din fonduri europene întrucât Bruxelles-ul a informat că acestea sunt blocate pentru firma cu aproximativ 3000 de angajaţi. „Reţeaua oricum e proastă, oricum sunt pierderi. Pierderile astea trag şi asupra Elcenului. (...) Soluţia este să înceapă un program masiv de reabilitare, dânsa spune că la început, eu nu l-am văzut, de reabilitare a reţelelor termice.

S-a încercat cu fonduri europene, sunt blocate din cauza Radetului, chiar am primit o informare de la Bruxelles, că nu, deocamadată sunt blocate, nu pot fi folosite fondurile europene pentru reabilitarea reţelei. Radet are vreo 3000 de angajaţi, iar nivelul de salarii al Radetului, lunar este de 12-13 milioane de lei. (...) Datoria Radet către Elcen este de 130 de milioane de lei. Om vedea cum se recuperază pentru că Radetul are active, lichidatorul le va vinde.

Dar mai departe noi trebuie să avem grijă de Elcen, pentru că Elcen nu asigură doar energia termică, (...) asigură şi energia electrică a Bucureştiului, asigură siguranţă funcţionării sistemului naţional, asigură energia elctrică a zonei”, a mai declarat ministrul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3600 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    nimeni nu raspunde (Joi, 14 noiembrie 2019, 8:19)

    carmen_i [utilizator]

    de falimentul Radet. Vechea metoda:ei fura, noi platim.Oare sefii radet si primarii chiar nu au nici cea mai mica vina in afacerea asta?
    • +2 (2 voturi)    
      Primarii (Joi, 14 noiembrie 2019, 9:22)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui carmen_i

      Sunt cei alesi. La Bucuresti e politruca lui Pandele, mancatoare candva de r*t la latrinele Securistului Voiculescu. Miticii au votat-o, miticii sa traga consecintele.
    • +2 (2 voturi)    
      Semintele distrugerii au fost plantate prin scinda (Joi, 14 noiembrie 2019, 13:11)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui carmen_i

      Semintele distrugerii au fost plantate demult si de departe, ca strategie pe termen lung.

      S-a actionat pe minim doua planuri:

      1. Reducerea numarului de utilizatori prin impunerea repartitoarelor, ceea ce a condus la cresterea costului/unitate proportional cu numarul celor debransati si cu economiile facute, costurile fixe ale sistemului fiind repartizate pe un numar din ce in ce mai mic de gigacalorii.

      2. Spargerea sistemului integrat si functionarea pe baza de contracte intre partile fragmentate, contracte greu de gestionat si care includ tarife arbitrare.

      Chiar as vrea o prezentare publica a modului de calcul al tarifelor pentru termoficare practicate de ELCEN, dat fiind ca este un proces UNIC de productie electricitate/agent termic
  • +3 (3 voturi)    
    dar (Joi, 14 noiembrie 2019, 8:27)

    codrean [utilizator]

    falimentul s-a produs in urma faptului ca de ani de zile Primaria Capitalei n-a achitat subventiile promise ! Locuitorii Capitalei platesc "cea mai ieftina gigacalorie" dar subventia primariei nu vine. Si deficitul merge in bugetul de stat si-l platesc toti cetatenii romani ! Populism nerusinat pe spinarea tuturor romanilor !
  • +1 (1 vot)    
    Ci o conducere clientelara (Joi, 14 noiembrie 2019, 9:21)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    cert e un viitor falimant
  • +2 (2 voturi)    
    CET-uri private, asta a fost scopul. Si exterminar (Joi, 14 noiembrie 2019, 9:38)

    D-or [utilizator]

    Un om de afaceri si-a facut un CET privat in Bucuresti. Afacerea a fost atit de rentabila - chiar daca intr-un sfert de Bucuresti aerul a devenit irespirabil - incit in citiva ani a vrut sa mai construiasca inca 3 (trei!) CET-uri, dar nu a obtinut nici avizele si nici RADET nu avea nevoie de ele.

    Un scenariu a fost inchiderea CET Progresu si transformarea in cel mai mare incinerator (de nu stiu unde), astfel sa se faca loc pentru cele trei CET-uri private, evident cu amagirea ca ar da si UE niste fonduri, adica ne-ar plati gloantele cu care sa sinucidem.

    Pentru ca afacerea cu incineratorul e incerta, se profita de situatia RADET ca PMB sa vina chipurile ea cu rugamintea de a se construi CET-uri private.

    Aici se intilnesc doua mega-interese; interesele producatorilor de pacura si interesele celor care ne vor exterminati.
  • +3 (3 voturi)    
    Termoenergetica trebuie să cumpere RADET. (Joi, 14 noiembrie 2019, 9:46)

    asavreau [utilizator]

    Și ca afacere și părți componente din patrimoniu.RADET în faliment se vinde și prioritate la încasare are ELCEN care este principalul creditor.Unii se joacă dea falimentul crezând că fraieresc,dar vor avea surpriza să plătească ei,inclusiv făcând pușcărie pentru eludarea legii.Dacă Administratorul judiciar a intrat în jocul lui Firea,nu-l văd bine.La RADET sunt și active care pot fi vândute pe bani frumoși,care nu ar afecta distribuția energiei termice.Vorbesc de terenul aferent punctelor termice și alte terenuri pe care nu le menționez acum.
    • 0 (2 voturi)    
      Da, privatii vor cumpara elemente-cheie (Joi, 14 noiembrie 2019, 10:00)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      dupa care vor santaja si capusa sistemul, astfel incit sa devina ei beneficiarii banilor dati pt subventii tot mai mari.

      Daca ELCEN s-ar uni cu RADET, nu ar mai fi nevoie de nicio compensatie.
        #showComment()
  • -1 (1 vot)    
    Visuri (Joi, 14 noiembrie 2019, 10:32)

    Moeko [utilizator]

    Aveti dreptate ca Termoenergetica va ajunge in aceeasi situatie in care este Radet acum, va pot spune cu certitudine ca daca la ELCEN nu vor fi facute investitiile necesare si ELCEN va fi in faliment,iar Bucurestiul nu va mai avea incalzire centralizata.Povetile cu centrale de apartament la blocuri si centrale private in Bucuresti, sunt pentru filme SF si pentru cei care nu sunt vinovati ca nu cunosc termoficare.Cu toate fondurile de la UE si cu toate discutiile cu MF, problema nu se va rezolva.Trebuie sa aveti vointa politica si curajul sa uniti sub aceeasi palarie productia cu transportul/distributia energiei termice,sa alocati cca 2 miliarde lei pentru urmatorii 2-3 ani,sa gasiti solutia de desfiintare a jocului de-a insolventa/falimentul si sa numiti la conducere oameni care cunosc producerea,transportul si distributia energiei termice (daca mai sunt ?),Nicaieri in lume energia termica nu este rentabila, fapt pentru care ar trebui sa aveti din nou vointa politica si curajul sa reorganizati producatorii de energie electrica si termica care au fost distrusi prin HG-ul din anul 2000 si sa infiintati societati care sa concureze real si corect pe piata.Suntem singura tara din UE si din lume in care producatorii sunt organizati dupa sursa de producere respectiv carbune,hidro,nuclear,hidrocarburi iar condensatia este despartita de termoficare. Si asta datorita unui partid care sa desfiintat si din care multi membrii au trecut la PNL.
    • 0 (2 voturi)    
      Unirea nu-i o soluție. (Joi, 14 noiembrie 2019, 12:22)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Moeko

      Unirea RADET cu ELCEN aș spune că-i o prostie.S-ar crea un monopol care ar cocoța bugetul României și ar fi foarte influențabil de politică.Nu au nici-o treabă producția de energie de la ELCEN cu distribuția de energie de la RADET.Altceva putea face RADET,să fie și distribuitor de energie electrică,numai că PSD au băgat atâția politruci că rar mai găsești un specialist la RADET.Să-i văd pe RADET,că au făcut jocul lui Firea,câți rămân pe dinafară,nu vor fi preluați de Termoenergetica.Părerea mea este că,datorită lui Firea,Termoenergetica va avea mai puțini specialiști decât RADET și de aici soluții trăsnite de reparații.
        #showComment()


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by