Medicul din Timișoara, acuzat că și-a snopit copilul în bătaie, a fost reținut

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 12 noiembrie 2019, 23:45 Actualitate | Esenţial


Medicul din Timișoara, acuzat că și-a bătut copilul pentru că ar fi luat note mici la școală, a fost reținut, marți seara, pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru loviri și alte violențe raportat la violența în familie, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, medicul acuzat că și-a bătut copilul de 13 ani a fost reținut marți seara.

Polițiștii au schimbat și încadrarea juridică a faptelor pentru care acesta este cercetat, din rele tratamente aplicate minorului în lovire și alte violențe raportat la violența în familie.

Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, iar copilul de 13 ani a fost internat în spital în urma agresiunii. „Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, copilul fiind internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ordinul de restricție a fost emis luni, după ce copilul a fost externat și audiat în prezența mamei, a avocatului și a unei asistente a DGASPC Timiș”, a spus Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul care și-a agresat copilul este medic la un spital din Timișoara. Potrivit acelorași surse, copilul a fost bătut pentru că a primit note mai mici la școală.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1081 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by