Soția lui ”El Chapo” va apărea într-un reality show despre cartelurile de droguri

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 12 noiembrie 2019, 13:43 Actualitate | Esenţial


Emma Coronel Aispuro
Foto: Facebook
Soția celebrului traficant de droguri Joaquin "El Chapo" Guzman, Emma Coronel Aispuro, va apărea în reality show-ul "Cartel Crew" de pe postul VH1, potrivit Fox News, citat de Mediafax.

Producătorii de la postul VH1 au confirmat că Emma Coronel Aispuro va apărea în mai multe episoade ale show-ului TV, începând din 19 noiembrie, și se așteaptă ca aceasta să facă anumite mărturisiri despre "viața ei după El Chapo", dar și despre viitoarele ei afaceri.

Informația a fost confirmată la o săptămână după ce o sursă a declarat pentru Fox News că tânăra în vârstă de 30 de ani a fost în Miami pentru a discuta cu un membru al show-ului, Michael Blanco - fiul Griseldei Blanco, supranumită "nașa cocainei" în Columbia -, despre posibilitatea de a participa la producția TV.

Platforma TMZ a obținut anterior fotografii ale Emmei Aispuro, fostă regină a frumuseții, aflată la bordul unui iaht, însoțită de gărzi de corp.

Potrivit VH1, reality show-ul "Cartel Crew" are scopul de a prezenta viețile a opt descendenți ai unor familii celebre de traficanți de droguri și efectele pe care această moștenire le-a avut asupra lor. Subiecții s-au separat de trecut și încearcă să își construiască o viață departe de lumea drogurilor, au transmis reprezentanții rețelei.

Cartelul Sinaloa din Mexic, condus de "El Chapo", a rămas activ și periculos chiar și după ce Joaquin Guzman Loera, în vârstă de 62 de ani, a fost încarcerat, scrie TMZ.

De când VH1 a anunțat premiera show-ului, în decembrie 2018, mulți spectatori au criticat seria difuzată online. Unii au spus că celebrează stilul de viață mafiot, unul care nu are legătură cu lumea divertismentului. Alții au comparat reality show-ul cu "Mob Wives", o serie TV care a avut ca personaje mai multe femei ce locuiau în Staten Island, New York, membre ale unor familii cu presupuse legături cu mafia americană. Acel show a fost difuzat de VH1 din 2011 până în 2016.

În ianuarie, Blanco a declarat pentru Fox News că show-ul "Cartel Crew" nu prezintă traficanții de droguri drept niște vedete.

"Nu încercăm să glorificăm nimic. Încercăm doar să ne vedem de viețile noastre și să ne câștigăm traiul în mod legal. Nu arătăm trecutul, ci prezentul și viitorul", a spus acesta.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1026 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by