Indemnizațiile persoanelor deportate din motive etnice în comunism, majorate la 700 de lei

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 12 noiembrie 2019, 2:24 Actualitate | Esenţial


Romi deportati in Transnistria (Bundesarchiv Bild)
Foto: Wikipedia
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care persoanele deportate sau în detenție din motive etnice începând cu instaurarea regimului comunist primesc o indemnizație lunară majorată de la 400 la 700 lei pentru fiecare an de deportare ori de detenţie, potrivit Mediafax.

Astfel este modificată Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

De acest drept beneficiază persoanele care au fost deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, cele care au fost private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare și supraviețuitorii trenurilor morții.

Potrivit legii, persoanele refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate și cele care au făcut parte din detașamentele de muncă forțată beneficiază de o indemnizație lunară de 300 lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă. Suma anterioară a indemnizației era de 250 de lei pe lună.

De asemenea, în cazurile menționate, soţul supravieţuitor al celui decedat beneficiază începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea de o indemnizaţie lunară de 250 lei, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Aceste drepturi vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2020.

Legea promulgată modifică și decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Astfel, agenţiile judeţene de plată şi inspecţie socială vor fi obligate să se pronunțe asupra cererii de dobândire a drepturilor prevăzute de decretul-lege, în termen de maximum 30 de zile, printr-o decizie motivată.

De asemenea, în tot cuprinsul decretului-lege, sintagma „direcțiile de muncă și protecție socială” se înlocuieşte cu sintagma „agenţiile judeţene de plată şi inspecţie socială”.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















569 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Ne bucuram (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:34)

    ruskimushki [utilizator]

    dar cum ramane cu cei deportati din cauza ca erau romani chiaburi, ce "indemnizatie" primesc ? Dar cei carora le-au fost impuscata familia in ograda pentru ca refuzau colectivizarea, ce "beneficii" au ?
    Zici stat roman si tragi apa. Aparentele sunt aparente.
  • +1 (1 vot)    
    De ce limitare/diferentiere? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:44)

    Pepi [utilizator]

    De ce trebuie create discrepante intre diversele categorii de deportati si inchisi? Care e diferenta intre un roman deportat de regimul hortist, un rom deportat de regimul legionar sau antonescian, un taran mai bogat deportat in Baragan sau un intelectual inchis la canal? Pentru victime efectul e similar, la fel si motivul: sunt diferiti si nu corespund "valorilor" regimului. Compensarea nu ar trebui diferentiata. Motivatia este a faptuitorilor, si intr-adevar acolo ar trebui sa fie diferentiere in privinta pedepsei.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by