Prezidențiabilul Alianței electorale "Un Om” (ALDE și ProRomânia) Mircea Diaconu a spus duminică, la ieșirea de la urne, că a votat pentru un președinte al tuturor românilor și în niciun caz pentru un președinte al propriului său partid politic contra celuilalt partid politic, împărțind România în bucăți.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am votat pentru un președinte al tuturor românilor și în niciun caz pentru un președinte al propriului său partid politic contra celuilalt partid politic, împărțind România în bucăți. Din păcate, de 30 de ani se întâmplă cam la fel. Sper din tot sufletul cât mai repede să începem să facem pace în țara asta”, a declarat Mircea Diaconu, după ce a votat la o secție de votare din Capitală, unde a venit împreună cu familia sa.

El a spus că după ora 21.00, când se închid urnele, se va afla pe treptele Ateneului Român, acolo unde și-a anunțat candidatura pentru prezidențiale.

"Nu eu am ales Ateneul. Ateneul ne-a ales pe noi. Este, după părerea mea, un templu al românismului. Așa și arată. Așa s-a și instituit. Este o formă splendidă de civism românesc care a funcționat acum 100 de ani. Dați un leu pentru Ateneu. De aceea, simbolic, pentru mine, Ateneul este una dintre principalele rădăcini ale noastre”, a adăugat Diaconu.