Trei incidente au fost înregistrate până acum la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi şi Poliţia a deschis dosare penale în două cazuri, pentru fraudă la vot, relatează Agerpres. Cele două dosare penale au fost deschise după ce doi deținuți au votat cu urna mobilă deși aveau dreptul de vot suspendat.

Reprezentanţii BEJ Galaţi au declarat că este vorba despre o femeie care s-ar fi filmat în cabină votând şi care ulterior a postat imaginile pe o reţea de socializare şi de doi bărbaţi - unul de 38 de ani, din municipiul Galaţi, care a votat la secţia nr. 74 şi un deţinut din Penitenciarul Galaţi, în vârstă de 32 de ani, care a votat prin intermediul urnei mobile - care au votat deşi aveau acest drept suspendat prin decizii ale instanţelor de judecată.

Potrivit IJP Galaţi, celor doi bărbaţi li s-au întocmit dosare penale pentru fraudă la vot. Totodată poliţiştii anchetează şi circumstanţele în care cele două persoane au putut vota, având în vedere că, potrivit legii, înainte de a vota, alegătorii sunt verificaţi electronic în baza de date şi dacă există probleme legate de interdicţia de a vota, această informaţie apare imediat operatorului.

Cât priveşte femeia care şi-ar fi filmat votul şi ar fi postat imaginile pe o reţea de socializare, se pare că acestea au fost retrase din spaţiul online, urmând a se stabili dacă se confirmă sau nu infracţiunea de încălcare a secretului votului.