Ambulanță care transporta doi pacienți, atacată cu pietre la Brăila

de S.J.     HotNews.ro
Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, 0:58 Actualitate | Esenţial


Ambulanta
Foto: Facebook
O ambulanţă care transporta doi pacienţi la spital a fost atacată cu pietre, vineri noapte, de mai mulţi protestatari revoltaţi de cazul tinerei de 19 ani din Brăila, care a decedat la o lună după ce a născut, pentru că a făcut septicemie din cauza unui rest de placentă uitat în uter după naştere, relatează Agerpres.

Un grup de 25 de persoane se deplasa spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru a protesta pentru a doua seară împotriva sistemului medical care a dus la decesul tinerei mame, moment în care o parte din acestea au aruncat cu pietre într-o ambulanţă care se îndrepta spre Spitalul nr. 3, spărgând unul dintre geamurile laterale ale salvării.

Potrivit IPJ Brăila, au fost identificate toate cele 25 de persoane, urmând a fi audiate şi a se stabili care sunt cele vinovate de comiterea infracţiunii, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere. Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Brăila, dr. Viorica Iuga, a declarat că această campanie pornită împotriva SAJ este "neavenită şi neadevărată", iar informaţiile potrivit cărora pacienta de 19 ani nu ar fi fost transportată la unitatea medicală potrivită sunt false şi au ca scop deturnarea atenţiei de la cei care se fac cu adevărat vinovaţi de moartea tinerei.

"Noi transportăm pacientul la UPU şi de acolo se decide unde trebuie dus ulterior. Nu ambulanţa este cea care greşeşte atunci când pacientul este dus în altă parte, totul se decide la nivel de secţii din spital. Nu există niciun motiv să fim atacaţi cu pietre şi nu merităm să fim blamaţi pentru un eveniment de care nu suntem vinovaţi", a spus dr. Viorica Iuga. Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a solicitat vineri reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Brăila să demareze de urgenţă o acţiune de control la Spitalul Judeţean în cazul tinerei decedate.

Ana Maria Păduraru, de 19 ani, a murit la Brăila la o lună după ce a născut, deoarece i-a rămas un rest de placentă în organism, potrivit raportului IML, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Mama tinerei a declarat că, la o lună de la naştere, fata a acuzat dureri, fiind cu ambulanţa la Spitalul nr. 3, unde i s-a pus diagnosticul de discopatie lombară. A primit tratament antiinflamator şi a fost trimisă acasă.

A doua zi, starea tinerei s-a agravat, motiv pentru care a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-a pus diagnosticul de meningită. Primele date ale necropsiei arată că un rest de placentă de aproximativ 2 cm pătraţi, uitat în organism în momentul naşterii, ar fi declanşat septicemia, dar o concluzie finală va putea fi trasă după ce vor fi gata toate rezultatele probelor prelevate de către medicii legişti.

Câteva zeci de persoane, rude, prieteni şi cunoscuţi s-au strâns joi seară - zi în care tânăra a fost înmormântată - în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, unde au aprins mai multe lumânări şi au protestat cerând demisia managerului unităţii spitaliceşti


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3024 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version