Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a dispus miercuri eliberarea paşaportului simplu temporar pentru Adrian Coman, astfel încât acesta să îşi poată exercita dreptul de vot la alegerile prezidențiale. Coman, care locuiește în SUA, depusese cerere de eliberare a pașaportului, însă aceasta a fost respinsă din cauza faptului că bărbatul este căsătorit cu o persoană de același sex, uniune care nu este recunoscută de legislația din România.

Adrian Coman si Clai HamiltonFoto: Rudolf Costin

Andrei Coman este cel care a încercat să obțină recunoașterea căsătoriei sale în România, printr-un dosar care a ajuns la Curtea Constituțională a României. În cele din urmă, cazul cuplului Coman – Hamilton a ajuns la Curtea Europeană de Justiție, aceștia câștigând în dosarul în care împotriva statului român, obligat să recunoască dreptul la reședință al lui Clai Hamilton, soțul lui Adrian Coman.

”Pașaportul îmi expira la 1 iunie anul acesta, prin urmare, în ianuarie am început demersul pentru un nou paşaport. Nu ştiu cum e în România, dar când locuieşti în străinătate şi ai paşaport de român cu domiciliul în străinătate, acum au modernizat sistemul şi totul e online. E o cerere online, în sistemul e-consulat.ro, în care selectezi ce document vrei să obţii, ataşezi copii scanate ale actelor necesare, după care îţi aprobă sau îţi spun ce mai ai nevoie şi mergi la consulat pentru fotografie şi asta e tot. Deci am depus această cerere, în formular este o întrebare privind starea civilă la care ai patru opţiuni: căsătorit, necăsătorit, văduv sau divorţat. Am ales căsătorit pentru că sunt căsătorit, iar după aceea răspunsul consulatului a fost acela care a apărut deja în presă şi anume că atâta timp cât eu mă declar căsătorit ei nu îmi pot procesa cererea pentru un paşaport pentru că nu are corespondent în legislaţia românească căsătoria mea. Deci, asta este povestea, a urmat un schimb de mesaje cu alte trei instituţii ale statului: Ministerul de Externe, Direcţia Paşapoarte şi Direcţia de evidenţă a populaţiei. Ministerul mi-a răspuns că eu pot să nu răspund la întrebarea privind starea civilă şi în felul ăsta să nu fiu nevoit să depun şi transcrierea certificatului de căsătorie, pentru că acolo, de fapt, este problema, că nu se pot transcrie în registrul român căsătoriile între persoane de acelaşi sex”, a explicat Coman, într-un interviu pentru RFI.

După ce solicitarea de eliberare a unui nou pașaport i-a fost respinsă, Adrian Coman a spus că a depus plângere penală, acuzând din nou statul român că îi încalcă unul dintre drepturile fundamentale, prevăzute de Constituție, respectiv dreptul de a vota.

Decizia Ministerului Afacerilor Externe de a elibera documentele astfel încât cetățeanul român să își poată exercita ”unul dintre cele mai importante drepturi prevăzute de Constituţie” vine după ce cazul a fost relatat de presă.

Astfel, în cursul zilei de joi, potrivit MAE, Adrian Coman s-a prezentat la sediul Consulatului General al României la New York. Reprezentanţii oficiului consular au preluat solicitarea şi documentele justificative prezentate şi au eliberat persoanei în cauză un paşaport simplu temporar.