Reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul MAE, Iulian Ivan, a anunțat că problemele tehnice, extenuarea personalului sau numărul insuficient de membri din cauză căruia să nu poată funcționa o secție de votare se numără printre riscurile la scrutinul din diaspora, conform Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„O parte din membrii secțiilor de votare, 919 membri, nu sunt acreditați pentru a îndeplini funcția de operator de calculator, fiind astfel în imposibilitatea de pentru a utiliza tabletele. Riscul ca unii membri, cu precădere din rândul celor desemnați de formațiunile politice, să nu se prezinte sau să nu își îndeplinească atribuțiile ori să părăsească biroul secției de votare în timpul procesului electoral.

Există, în special în cazul secțiilor cu un număr mic de membri identificați, inclusiv riscul neîntrunirii, la momentul deschiderii secțiilor sau la orice alt moment pe parcursul procesului de vot, a numărului minim legal de membri pentru funcționarea acestora”, a declarat Iulian Ivan, într-o conferință de presă la sediul MAE. Acesta a adăugat că există posibilitatea de a se crea cozi, în cazul în care fluxul de alegători nu va fi constant pe perioada celor trei zile de vot la alegerile prezidențiale în secțiile din străinătate.

„Având în vedere orarul votării, pe durata a 3 zile, există posibilitatea epuizării fizice a membrilor birourilor secțiilor de votare, cu precădere în cazul secțiilor de votare care îndeplinesc și atribuții de birou electoral pentru voturi prin corespondență care stau 6 zile. La acest moment, 95 de secții de votare îndeplinesc și calitate de biroul electoral pentru votul prin corespondență”, a explicat Ivan.

El a mai spus că „au fost semnalate cazuri în care procesele verbale de constituire a birourilor secțiilor de votare au fost transmise cu întârziere de către birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate (BESVS), fiind astfel îngreunată contactarea membrilor desemnați și organizarea în timp util a pregătirii procesului de votare”. Deși MAE a lansat constant apeluri către partide, unele dintre ele au continuat să transmită liste cu reprezentanții propuși în secțiile de votare fără toate elementele de identificare cerute de lege, fără adresa e-mail sau cu date de contact incorecte.

„Există posibilitatea apariției unor dificultăți sau disfuncționalități tehnice, de natură strict obiectivă, în operarea tabletelor (pene de curent, căderea semnalului de internet, defectarea acestora etc. sau situații punctuale unde există riscuri de securitate, ce pot afecta desfășurarea procesului în condiții de siguranță a procesului (zone de conflict)”, a completat reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul MAE.

Totodată, există posibilitate, evidențiată cu prilejul scrutinelor anterioare, a unor incidente care pot facilita crearea unui mediu și a unei atitudini ostile la adresa membrilor secțiilor de votare, respectiv genera o serie de abuzuri, atât verbale, cât și fizice, împotriva acestora.

„Ministrul Afacerilor Externe a semnalat, în scris, aspectele evocate în răspunsurile misiunilor diplomatice tuturor celorlalte instituții cu responsabilități în organizarea procesului electoral (AEP, STS și BESVS) solicitând întreprinderea tuturor demersurilor pentru a răspunde cu operativitate maximă solicitărilor formulate de președinții, locțiitorii sau membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, în conformitate cu competențele legale, pe toată durata derulării procesului electoral în străinătate, în conformitate cu competențele legale, precum și susținerea eforturilor președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate prin furnizarea cu celeritate de clarificări, interpretări ale prevederilor legale la solicitările acestora cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2019, în conformitate cu competențele legale, pe toată durata desfășurării procesului electoral în afara țării”, a conchis Iulian Ivan.

Votul în străinătate se va desfășura vineri, 8 / 22 noiembrie, între orele 12-21, sâmbătă, 9 / 23 noiembrie, între orele 7.00 - 21.00 și duminică, 10 / 24 noiembrie, între orele 7.00 - 21.00.