Sari direct la conținut

Noul Guvern spune că vechiul Guvern i-a lăsat o notă de plată de 5 miliarde de lei pentru PNDL, care trebuie achitată în acest an

HotNews.ro
Sedinta guvern Orban, Foto: Guvernul Romaniei
Sedinta guvern Orban, Foto: Guvernul Romaniei

Premierul Ludovic Orban a spus miercuri că a găsit restanțe de plată pe PNDL de 5 miliarde de lei, deși informațiile erau că acestea nu depășesc 1 miliard de lei. La rândul său, șeful Cancelariei, Ionel Dancă, a spus că impactul la nivelul bugetului este „devastator”. „Știam că restanțele erau de un miliard de lei. La momentul preluării în gestiune a acestui program, am aflat, și este o informație ingrijorătoare, pentru că impactul bugetar este devastator, că finanțarea necesară este mult mai mare, undeva la 5 mld lei”, a spus Dancă.

Acesta a amintit de o declarație a fostului premier Viorica Dăncilă, care a îndemnat primarii să trimită facturi de plată pentru lucrările realizate prin PNDL. „Într-o ședință de partid a îndemnat toți ordonantorii, primarii, consilii județene, care au lucrări contractate prin PNDL, să trimită facturile care să fie achitate în integritalitate, indiferent de consecințe. Nu a avut în vedere respectarea unei rigori în ceea ce privește deficitul bugetar pentru anul în curs”, a spus Dancă.

Acesta a mai afirmat că „este o iresponsabilitate a fostului Guvern, pe care trebuie să o gestionăm și al cărui impact la nivelul bugetului trebuie să-l limităm”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro