Președintele Klaus Iohannis a lansat un avertisment dur la Ministerul Afacerilor de Interne, precizând că poliția, jandarmeria și, mai nou, Departamentul de urgență au fost sub un atac constant sub guvernarea pesedistă care și-a înșurubat prietenii și rudele în funcții importante. Șeful statului le-a spus polițiștilor că au tolerat sau au fost obligați să tolereze acest proces care a afectat siguranța cetățeanului. El a mai precizat că noul ministru are o misiune dificilă, cerându-i o ”schimbare de paradigmă".

Iohannis, la preluarea mandatului la Ministerul de InterneFoto: Guvern

Șeful statului a făcut apel la reformă și profesionalism, în cadrul ceremoniei de instalarea a noului ministru al afacerilor interne.

”Diletanți pesediști și oameni care au văzut doar interesul propriu și a găștii de partid pe care au creat-o au vrut să pună mâna pe toate marile sisteme din România și dumneavoastră toți ați fost o țintă predilectă pentru pesediști. Acele trei guverne eșuate pesediste au încercat constant să-și înșurubeze prietenii, neamurile, în cele mai importante poziții din stat. Acest lucru a dus la ceea ce, din nefericire, am văzut cu toții și dumneavoastră ați simțit cel mai puternic. Poliția Română, Jandarmeria Română, mai nou, Departamentul Situațiilor de Urgență au fost sub un atac public constant. Asta fiindcă ați tolerat sau ați fost unii dintre dumneavoastră obligați să tolerați înșurubarea unor persoane în funcții publice care nu aveau ce căuta acolo. (...) S-au folosit metode dintre cele mai perfide pentru a vă juca pe unii împotriva celorlalți, pentru a institui un control politic acolo unde profesionalismul trebuie să-și spună cuvântul.”, a spus președintele.

El i-a cerut ministrului de Interne Marcel Vela o nouă paradigmă. ”Astăzi vă cer o schimbare de paradigmă! Începând de astăzi veți pune în centrul preocupărilor dumneavoastră, a tuturor preocupărilor dumneavoastră, siguranța cetățeanului român. Este o sarcină extrem de dificilă, mai ales după o perioadă tulbure”, i-a spus Iohannis noului ministru de Interne.

”Reabilitați-vă în ochii românilor și asigurați siguranța cetățeanului! Aceasta trebuie să fie prima preocupare. Eliminați incompetenții, pilele din structurile de conducere, redați o șansă adevăraților profesioniști și veți câștiga demnitatea și respectul românilor!”, a mai transmis șeful statului.