Ana Birchall, la predarea mandatului: Ministerul Justiției a fost, de multe ori, sub asediu. Au fost presiuni și diverse interese

de DG     HotNews.ro
Marţi, 5 noiembrie 2019, 10:33 Actualitate | Esenţial


Ana Birchall
Foto: Guvernul Romaniei
Ana Birchall a declarat, marți, la finalul mandatului de ministru al Justiției, că, de multe ori, Ministerul Justiției a fost sub asediu, existând numeroase presiuni și ”diverse interese”.

”În ciuda multor presiuni, diverse interese, cred eu că am asigurat domnia legii”, a spus Birchall, potrivit Mediafax.

Ministrul Ana Birchall a declarat, marți, că este mulțumită de modul în care lasă Ministerul Justiției și speră ca noul ministru să continue ceea ce s-a făcut bine.

”Am asistat numeroase autorități inclusiv din alte state pe anumite proceduri. Am și câștigat dintre ele. Nu pot să spun foarte mult public, de exemplu Popoviciu... Noi am câștigat în vară, e o procedură în derulare. Cred eu că ne-am îndeplinit datoria față de românii care au investit încredere în mine, care au investit încredere în toți profesioniștii din acest minister, pentru că, deși de multe ori Ministerul a fost sub asediu, și în ciuda multor presiuni, diverse interese, cred eu că am asigurat domnia legii și am asigurat respectul față de lege și de aplicarea legii”, a declarat Ana Birchall, fost ministru al Justiției în Cabinetul Dăncilă.

Întrebată ce sfat îi dă noului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, în privința Secției Speciale, Birchall a răspuns că nu își permite să dea sfaturi. „Nu o să îmi permit eu să dau sfaturi. Eu sper ca lucrurile bune pe care noi le-am început, pe care le-am făcut, să fie continuate”, a mai spus Ana Birchall.

Dintre proiectele începute, fostul ministru al Justiției a amintit de deblocarea proiectului de informatizare, în cadrul căruia în data de 5 decembrie va avea loc ultima achiziție de calculatoare. Potrivit Anei Birchall, informatizare la nivelul instanțelor de judecată nu s-a mai realizat în ultimii 10 ani de zile.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2715 vizualizari

  • +20 (20 voturi)    
    Felicitari (Marţi, 5 noiembrie 2019, 10:53)

    Paleopterix [utilizator]

    Cred ca e singura persoana din guvern care poate pleca din functie cu fruntea sus, dupa toata panarama d eguvernare PSD. Defapt, daca ar fi fost sa fie corect, cred ca ar fi meritat ca Orban sa analizeze si optiunea pastrarii dansei in functie.
    • +4 (4 voturi)    
      Corect comentariul! (Marţi, 5 noiembrie 2019, 11:25)

      2016 [utilizator] i-a raspuns lui Paleopterix

      Asa-i, este singura persoana din PSD, care a aratat faptul ca este ministrul Romaniei si nu ministrul sultanatului PSDragneev!

      Mai jos vad un comentariu de la kent, aruncat pe forum doar ca sa arate ca freaca menta (degeaba!). Pentru el toti sunt securisti, are el un ceaslov cu ce au facut toti inainte de 1989! O fi cititor in stele?
  • -15 (15 voturi)    
    Eh lasati... (Marţi, 5 noiembrie 2019, 11:04)

    Gigi Kent [utilizator]

    Se schimba o securista cu alt securist. Legea, drepturile si libertatile cetatenesti nu intra in sfera de preocupari a securistilor.
    • +2 (2 voturi)    
      Securiștii nu erau membri PCR. (Marţi, 5 noiembrie 2019, 11:45)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      Și asta te înfurie,că nu erau de-ai tăi.
  • +9 (9 voturi)    
    Neasteptat, (Marţi, 5 noiembrie 2019, 12:23)

    Gogu27 [utilizator]

    insa doamna Birchal a fost super profesionista, chiar daca a trebuit sa tina piept presiunilor de la esaloanele superioare ale PSD. Mi-am schimbat parerea desprea dansa. Bravo ei!
  • +2 (2 voturi)    
    Treci in tabara noastra... (Marţi, 5 noiembrie 2019, 13:36)

    John M. [utilizator]

    We need a few good people for a new beginning...
  • +2 (2 voturi)    
    O doamna intr-un partid de tovarasi. (Marţi, 5 noiembrie 2019, 18:16)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    .
  • +1 (1 vot)    
    Doamna Birchall este una....... (Marţi, 5 noiembrie 2019, 18:34)

    gigiN [utilizator]

    ...dintre foarte,foarte putinele persoane al caror loc nu este,nicidecum,in psd.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by