Premierul Boris Johnson a blocat publicarea unui raport privind amenințările la adresa securității Marii Britanii pe care le reprezintă Rusia, decizia fiind luată în pragul alegerilor anticipate care ar urma să aibă loc la 12 decembrie.

Boris JohnsonFoto: Captura YouTube

Guardian relatează că documentul de 50 de pagini, elaborat de Comitetul de informații secrete și securitate (ISC), analizează acuzațiile potrivit cărora activități sponsorizate de Kremlin au influențat rezultatul referendumului privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Pentru publicarea documentului este însă nevoie de aprobarea guvernului.

Downing Street a transmis luni că nu va da undă verde publicării raportului înainte de dizolvarea parlamentului, ceea ce înseamnă practic că documentul va fi blocat până după alegerea unui nou legislativ.

Raportul ISC examinează acuzațiile potrivit cărora bani rusești au ajuns la politicieni britanici, în general, și la cei conservatori, în special.

De asemenea, raportul investighează și faptul că Rusia a lansat o operațiune de amploare în 2016 în favoarea Brexit.

De menționat că Boris Johnson, fost primar al Londrei, a fost unul dintre conservatorii care au făcut campanie în favoarea divorțului de Uniunea Europeană.