Rezultatele provizorii la alegerile prezidențiale vor fi până la urmă prezentate în noaptea de duminică spre luni pe site-ul realizat de BEC. În acest sens președintele AEP a anunțat luni că vor fi formulate cerințe de operaționalizare către STS, asta după ce serviciul avertiza vineri că o astfel de funcționalitate nu va exista la alegeri pentru că AEP nu a mai cerut-o, spre deosebire de alegerile europarlamentare sau cele parlamentare din 2016.

Tableta sectii votareFoto: AGERPRES

Într-o conferință de presă organizată luni, prim-adjunctul STS, Ionel-Sorin Bălan, a declarat că serviciul nu a primit cerințe operaționale de la AEP pentru publicarea în timp real a rezultatelor provizorii în noaptea de duminică spre luni, dar că în urma unor discuții Autoritatea Electorală ar urma să emită astfel de cerințe.

„Toate sistemele pe care le dezvoltăm sunt în corelație cu cerințele operaționale furnizate. Până în acest moment aceste cerințe nu au fost furnizate. Sistemele sunt pregătite, aplicațiile sunt implementate în așa manieră astfel încât rezultatele - datele să fie expuse exact ca la europarlamentare. În dimineața zilei de astăzi am mai avut o discuție cu dl Mitulețu-Buică și a reieșit că vom primi cerințele operaționale astfel încât modeul de expunere al datelor să fie similar celor de la alegerile europarlamentare, atât pentru partidele politice, cât și pentru celelalte categorii de public. (...) Important este ca nivelul de vizibilitate să nu scadă, să fie același ca la procesul electoral anterior”, a declarat Bălan.

La rândul său, președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică a confirmat că pe site-ul BEC vor fi până la urmă publicate rezultatele provizorii sub forma unor date cu caracter orientativ și că AEP va emite astfel de cerințe operaționale către STS chiar de luni.

„Am avut vineri o ședință operativă cu colegii de la STS. Astăzi urmează să redăm funcționalitățile astfel încât cifrele introduse de operatorii din secție, la propunerea președintelui secției de votare, să fie și acestea publice astfel încât media și cetățenii să știe care sunt informațiile provizorii de la nivelul secțiilor de votare. (...) Vor apărea și cifrele și în format csv astfel încât și partidele își pot asigura numărătoarea paralelă. Cu mențiunea că sunt informații provizorii, nu și date care pot fi utilizate ca fiind parțiale sau finale pentru procesul electoral”, a spus Mitulețu-Buică.

„Acele cifre, acele corelații tehnice, vor fi publice ca urmare a unei cerințe de funcționalități care va fi prezentată astăzi. În procesul electoral procesul verbal pe hârtie este singurul document care are valoare, restul sunt informații privind niște corelații și verificări ale modalității de completare a procesului verbal”, a spus Mitulețu-Buică.

„Da, vor fi ca la europarlamentare, în timp real, în format tabelar și descărcabil în format .csv. La europarlamentare s-a numit „proces verbal”, în anexă se numesc „corelații din procesele verbale”, a mai spus șeful AEP.

Întrebat în repetate rânduri de ce a fost acum diferit față de europarlamentare și AEP nu a cerut din timp STS să publice acele date în timp real, șeful AEP a evitat să dea un răspuns concret, insistând asupra faptului că „rezultatele provizorii” au mai degrabă caracter orientativ, nu oficial.

„Când s-a închis procesul de votare aplicația permite verificarea corelațiilor. Ori acelea nu sunt date provizorii efective, sunt informații orientative. Așa cum în 2016 era menționat acest lucru. Așa vor apărea și acum: informații orientative pentru informarea publicului”, a spus Mitulețu-Buică.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) acuza vineri reducerea gradului de transparență la alegerile prezidențiale față de europarlamentare, prin faptul că la acest scrutin nu vor fi publicate rezultatele provizorii, în condițiile în care, până în prezent, nu există o cerere în acest sens din partea Autorității Electorale Permanente (AEP).

Astfel, STS anunța că, la aceste alegeri prezidenţiale, pe internet vor fi publicate numai rezultatele parţiale şi finale, întrucât - spune Serviciul - nu există până în prezent cerinţe operaţionale care să permită STS centralizarea rezultatelor provizorii de la nivelul secţiilor de votare.