Șefii parchetelor au discutat, luni, la Ministerul Justiției despre raportul MCV, fiind pentru prima dată când Comisia a fost convocată de Ana Birchall. Ministrul Justiției a spus că în urma discuțiilor care au durat mai bine de două ore s-a stabilit ca în termen de trei săptămâni fiecare instituție să transmită ministerului propria analiză, iar într-o lună să existe un draft de acțiune în privința MCV.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am stabilit că în maxim trei săptămâni fiecare instituție și fiecare asociație profesională să transmită la Ministerul Justiției propria analiză, ce scrie în raportul MCV, ce ar trebui să scrie din punct de vedere al instituției respective sau al asociației respective, ce măsuri se impun, în ce perioadă și cine este responsabil, astfel încât într-o lună de zile să avem un draft al acestui plan de acțiune, asumat, sigur, la nivel tehnic. Conform prevederilor HG 216, trebuie să informăm instituțional premierul și președintele țării, astfel încât, sper eu, să se ajungă la un consens național ca îndeplinirea obiectivului de ridicare a MCV-ului să fie atins, pentru că este un obiectiv de țară”, a spus ministrul Justiției, Ana Birchall, la ieșirea din Comisia MCV, potrivit Mediafax.

De asemenea, membrii Comisiei au stabilit să se întâlnească o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie.

Întrebată de jurnaliști dacă ceea ce s-a stabilit luni va continua și în eventualitatea în care nu va mai fi ministru al Justiției, Ana Birchall a răspuns că este important faptul că toți membrii au fost aduși la aceeași masă.

"Cred eu că această comisie nu numai că o să funcționeze, dar uitându-mă în urmă la discuțiile care au avut loc, tonalitatea, și mai ales determinarea fiecărui reprezentant al fiecărei instituții sau asociație profesională, a arătat nu numai necesitatea acestui dialog, dar și aprecierea că suntem la aceeași masă. Până la urmă avem un singur obiectiv comun, și anume buna funcționare a sistemului judiciar și asigurarea domniei legii”, a mai afirmat Birchall.

A fost pentru prima când Comisia pentru MCV este convocată. CSM a fost reprezentat de vicepreședintele Nicolae Solomon.

Ana Birchall a anunţat, încă din 22 octombrie, că va convoca în regim de urgenţă Comisia MCV formată din reprezentanţi ai instituţiilor care au un rol în privinţa funcţionării sistemului judiciar din România, pentru a discuta un plan pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene. De asemenea, ea a cerut tuturor instituțiilor din sistem o analiză asupra rapoartelor GRECO și MCV și a intrat în conflict cu șefa CSM, Lia Savonea, care nu i-a transmis un astfel de document.

În raportul publicat în 22 octombrie, Comisia Europeană a propus Consiliului UE și Parlamentului European menținerea mecanismului de cooperare și verificare (MCV) asupra României, în condițiile în care țara noastră „ a făcut pași înapoi” în lupta anticorupție și independența justiției în anul 2019. Executivul European arată în raportul MCV pe anul 2019 că „situația din primele luni ale anului 2019 a fost o sursă de mare îngrijorare”.

Comisia Europeană notează în concluziile raportului MCV 2019 că a fost „nevoită să revină frecvent la evoluțiile din România privind reforma judiciară și lupta împotriva corupției”. „În fiecare din aceste ocazii, Comisia Europeană a constatat frecvenți pași înapoi de la progresele care fuseseră făcute în anii trecuți de România și notate în raportul din noiembrie 2018”, se arată în concluziile raportului MCV 2019.

De asemenea, Comisia menționează că România a fost aproape de a fi supusă mecanismului european de protejare a statului de drept în țările membre. "Evoluția situației din primele luni ale anului 2019 a fost o sursă de mare îngrijorare. Ca rezultat, Comisia Europeană a fost nevoită să informeze autoritățile române în mai 2019 că, dacă ameliorările necesare nu aveau să fie făcute imediat sau dacă mai erau făcuți pași greșiți, Comisia ar fi început proceduri sub cadrul legal european al protejării statului de drept, care prevedea un dialog prin care să fie abordate îngrijorările la statul de drept și care pot trece dincolo de parametrii MCV”, arată Comisia Europeană.