Un polițist din Craiova a fost arestat preventiv pentru act sexual cu un minor şi pornografie infantilă. El este acuzat că a racolat o fată de 13 ani dintr-un centru de plasament, cu care în ultimii doi ani ar fi întreținut relații sexuale, filmând-o și fotografiind-o în ipostaze sexuale, scrie Gazeta de Sud.

Masina de politieFoto: Facebook / Politia Romana

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea unui procuror DIICOT, au dispus reţinerea bărbatului, iar Tribunalul Dolj a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele acestuia.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, este agent de ordine publică la Secţia 5 Poliție Craiova.

Potrivit Poliției Județene Dolj, bărbatul este suspectat că, în ultimii doi ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată în vârstă de 13 ani, realizând apoi, împreună cu aceasta, mai multe fotografii şi filmări cu un caracter sexual explicit. O parte dintre imaginile astfel realizate ar fi fost transmise între cei doi prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie mobilă.

Bărbatul era angajat din anul 2007 ca agent de ordine publică la Secţia 5 Craiova, iar în prezent acesta şi-a încetat raporturile de serviciu cu unitatea din care făcea parte, prin depunerea demisiei. Ultima testare psihologică la care acesta a fost supus a avut loc în primăvara acestui an, mai precizează Poliția Dolj.