Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, se declară "dispus" să organizeze o nouă rundă de audieri dacă Ludovic Orban vine cu noi propuneri la cele trei ministere pentru care candidații au primit aviz negativ în comisiile parlamentare. El susține însă că acest lucru ar trebui să se facă în timp util.

HotNews.roFoto: Hotnews

Din cei 16 miniștri propuși, trei au primit aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate. Este vorba despre senatorul Florin Cîțu, propus la Ministerul Finanțelor, deputatul Ion Ștefan, propus la Ministerul Dezvoltării și Violeta Alexandru, propusă pentru Ministerul Muncii.

"Până acum, cutuma parlamentară, indiferent despre ce guvern am vorbit, a fost respectată. Vorbim de guvernele Cioloș, Ponta, Boc. Cei care nu au primit aviz au fost schimbați de prim-ministrul desemnat. Dacă premierul desemnat dorește să facă acest lucru, atât eu, cât și președintele Senatului, domnul Meleșcanu, îi stăm la dispoziție cu o rundă de audieri în timp util și nepartinică, după cum s-a văzut în decursul acestor două zile, ca să ne încadrăm în calendarul cu votul de luni, 4 noiembrie, la ora 14.00", a susținut Marcel Ciolacu, după audierile din Parlament, potrivit Mediafax.

Premierul desemnat Ludovic Orban a spus că este extrem de mulțumit de prestația miniștrilor, că nu îl va retrage pe niciunul dintre ei și că avizul negativ a fost dat de parlamentarii PSD, care "nu mai au legitimitatea să decidă dacă un candidat poate sau nu să conducă un minister".