UPDATE UE a acceptat extinderea termenului de Brexit până pe 31 ianuarie / Ce va face Boris Johnson, cel care spunea că ar prefera să fie mort într-un șanț decât să accepte o nouă amânare?
Uniunea Europeană a acceptat solicitarea Marii Britanii de amânare a Brexitului până pe 31 ianuarie 2020, a anunțat președintele Consiliului European, Donald Tusk.
UPDATE 12.56 Premierul britanic nu a comentat încă anunțul, dar, potrivit Legii Benn recent adoptate, el este obligat să accepte extinderea termenului. Amintim că Boris Johnson a declarat de mai multe ori că va scoate Regatul Unit din UE la 31 decembrie cu sau fără acord, dar Parlamentul Britanic l-a obligat să ceară Bruxellesului o nouă amânare.
Chestiunea amânării a fost punctul principal al programului politic al lui Johnson, el spunând chiar că ar prefera ”să fie mort într-un șanț”, decât să accepte o nouă extindere a termenului.
The EU27 has agreed that it will accept the UK’s request for a #Brexit flextension until 31 January 2020. The decision is expected to be formalised through a written procedure.
— Donald Tusk (@eucopresident) 28 October 2019
Termenul ”Brexit flextension” folosit de liderul european arată că este vorba de o extindere flexibilă a termenului de ieșire din UE.
Astfel, dacă parlamentarii britanici votează acordul la care a ajuns Boris Johnson cu Bruxellesul înainte de sfârșitul lunii ianuarie, atunci Regatul Unit poate părăsi blocul comunitar înainte de acest termen.
Potrivit unui plan preliminar discutat luni dimineață de ambasadorii UE, 1 decembrie și 1 ianuarie sunt date posibile de Brexit în cazul unui vot pozitiv în Parlamentul de la Londra, scrie Guardian.
Punctele cheie ale înțelegerii privind ”extinderea flexibilă”:
- Brexitul va avea loc în prima zi a lunii ce urmează după ratificarea Acordului de Retragere, ”sau pe 1 februarie 2020”
- Acordul de Retragere nu mai poate fi renegociat în timpul acestei perioade de extindere. Trebuie remarcat, însă, că la fel s-a decis și la extinderea din aprilie, dar Bruxelles-ul a încălcat regula după ce Johnson a devenit premier
- Regatul Unit trebuie să nominalizeze un candidat pentru un post de comisar UE. Totuși, modul cum este stipulat acest punct sugerează că procedura de confirmare a candidatului britanic ar putea să nu fie finalizată înainte de sfârșitul lunii ianuarie, ceea ce înseamnă că Londra nu va avea, de fapt, un comisar
- Uniunea Europeană reamintește Marii Britanii că încă are dreptul să renunțe la Brexit
- Guvernele UE avertizează că Regatul Unit nu trebuie să facă nimic ce ar putea fi considerat drept sabotare a blocului comunitar pe timpul perioadei de amânare
Negociatorul șef al Uniunii, Michel Barnier s-a declara mulțumit de faptul că s-a decis o amânare a despărțirii de Marea Britanie:
EU chief Brexit negotiator @MichelBarnier says he is ‘content’ that the EU has agreed to a ‘#flextension‘ until January 2020.
Read the latest on #Brexit: https://t.co/R8Bh7frtRV pic.twitter.com/Sy24XCd8zk
— Sky News (@SkyNews) 28 October 2019
