​În perioada 6-9 noiembrie, Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP) organizează cea de-a cincea ediție a Forumului Național al Studenților la Științe Politice și Relații Internaționale (FNSSPRI) cu titlul “Smart State” eveniment ce se va desfășura, în mod tradițional deja, sub patronajul Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Senatului și a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA.

Forumul va reuni 50 de studenți și studente din toată țara, care studiază sau manifestă interes pentru aria Științelor Politice. Înscrierile pentru anul acesta se vor desfășura până la data de 31 octombrie, studenții și studentele ce manifestă interes pentru proiect se pot înscrie accesând link-ul:https://fnsspri.ro/inscrie-te/

Obiectivul principal al acestei ediții este construirea unui concept de „smart state” care să țină pasul cu actualele trenduri în tehnologie și societate, dar care să răspundă în același timp, nevoilor și provocărilor locale, din perspectiva actorilor non-statali. Fiecare dintre cele 3 zile principale va presupune activități diferite, atât ca tematică, cât și ca mod de desfășurare.

Ediția V le va oferi participanților FNSSPRI oportunitatea de a lua parte alături de experți în domeniu – politologi, oameni politici, reprezentanți ai ONG-urile de profil, jurnaliști – la o dezbatere amplă privind construirea unui « smart state » și a dinamicii sociale pe care acesta însoțește. Principalul obiectiv al FNSSPRI este acela de a asigura un spațiu în care viitorii absolvenți să aibă ocazia de a socializa, de a problematiza evenimentele curente într-un mediu formal și de a crea, pe viitor, o comunitate care să poată contribui la dezvoltarea mediului politic românesc.

Pentru mai multe informații:

https://fnsspri.ro/

https://www.facebook.com/FNSSPRI/