Un bărbat a fost reţinut duminică după ce a fost prins de două ori, la interval de câteva ore, conducând în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Șoferul a fost prins de polițiști în trafic, la Pitești.

EtilotestFoto: Politia Romana

"În această dimineaţă, poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat de 39 de ani, din Priboieni, care conducea un autoturism la Piteşti, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, citat de Agerpres. În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar șoferului i-a fost reținut permisul.

Conform aceleiaşi surse, după câteva ore, poliţiştii au depistat acelaşi bărbat la volan, aflându-se tot sub influenţa alcoolului şi, în plus, având permisul auto suspendat.

Şoferul a fost dus la sediul Poliţiei Piteşti pentru audieri, pe numele lui fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.