Poliția Română anunță că "a început sezonul anvelopelor de iarnă obligatorii" și le transmite șoferilor că dacă circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope de iarnă pot primi amenzi de până la 2.900 de lei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poliția spune că iarna și-a făcut deja simțită prezența în unele zone ale țării, iar șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, șoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei.

"Legea cauciucurilor de iarnă a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei care circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă”, transmite Poliția.

Potrivit polițiștilor, anvelopele de iarnă se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

Este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Amenda este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.